• Aştepţi 30 de zile eliberarea documentului de identitate
  • Este criză de plastic pentru documentele de identitate
  • Documentele expirate mai pot fi folosite 90 de zile, pe perioada stării de alertă

Dacă îţi expiră actul de identitate, grăbeşte-te să-l schimbi. Rişti să aştepţi 30 de zile până să primeşti unul valabil. Este criză de plastic, iar serviciile de evidenţă comunitară eliberează documente la jumătate din cât eliberau la finalul anului trecut.

Ionuţ Niţă voia să obţină permisul de şofer profesionist. A ratat examenul de permis pentru că nu a avut un document de identitate valabil.

N-am ştiut dinainte. Când am venit, mi-au spus că e posibil să dureze 30 de zile. A durat vreo 26-27 de zile.”, a spus Ionuţ Niţă.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

O lună de așteptare

În Craiova, 120 de persoane solicită, zilnic, acte de identitate. Serviciul Comunitar de Evidenţa Persoanei eliberează, însă după o lună de zile documentele.

Cu 25 de zile întârziere faţă de termenul pe care-l avea în decembrie 2019. Persoanele care au nevoie urgentă de documente, primesc Cărţi de Identitate Provizorii care se eliberează în 2 zile.

Acest termen a fost propus de la nivel central, având în vedere insuficienţa stocurilor de materiale pentru tipărirea cărţilor de identitate.”, a spus Marina Andronache, purtător de cuvânt Primăria Craiova.

Dacă pentru buletin nu există materia primă, pentru celelalte ce să mai vorbim? Mi se pare că ţara asta e destul de neglijentă cu orice.”, a menționat Mariana Gogoaşe, solicitant document.

Buletine, pe repede înainte

Totuşi, în Dolj există şi soluţii pentru cei care care se grăbesc. Direcţia pentru Evidenţa Persoanei a amenajat, într-un mall din Craiova, două ghişee unde se eliberează documente de identitate în regim de urgenţă.

Marius a venit de la 30 de kilometri pentru a obține mai repede cartea de identitate. Săptămâna aceasta trebuie să plece la muncă în Germania, iar fără acte ar fi pierdut job-ul.

Practic, eu am venit vineri. Poate era mult mai repede gata buletinul. Am prins weekendul.(…) în comună, trei săptămâni. Patru chiar. Aşa mi s-a spus de la primărie.”, a mărturisit Marius, solicitant documente.

Anca Negrea, inspector la Evidenţa Populaţiei Dolj, spune că documentele sunt eliberate în maximum trei zile. Condiţia este ca fiecare solicitant să aibă un motiv serios pentru care solicită rapid eliberarea unui document.

Vin cu pierderi sau cu expirări şi sunt refuzaţi în anumite relaţii cu statul. Cu instituţiile statului, mai exact. Motiv pentru care, vedeţi şi voi că sunt destul de mulţi solicitanţi la ora asta.(…) Eliberăm undeva la 20-25 de acte pe zi. De primit, primim undeva la 30-35.”, a declarat Anca Negrea, inspector şef Direcţia de Evidenţa Populaţiei Dolj.

Aleph News a solicitat reprezentanţilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date un punct de vedere. Până acum nu am primit un răspuns.