• Casa Albă și China au discutat despre războiul dintre Rusia și Ucraina.
  • Kremlinul a declarat că nu a cerut ajutorul Chinei în ceea ce privește situația din Ucraina.
  • Se dorește ca tensiunile dintre Rusia și Ucraina să nu escaladeze și mai tare.

Casa Albă și China au purtat discuții „substanțiale” pe tema războiului dintre Rusia și Ucraina. Jake Sullivan, consilierul preşedintelui Joseph Biden pentru Siguranţă Naţională, a stat de vorbă cu Yang Jiechi, directorul Oficiului guvernamental chinez pentru Afaceri Externe, anunţă Preşedinţia SUA, subliniind că Washingtonul şi Beijingul menţin contactele.

Consilierul pentru Siguranţă Naţională Jake Sullivan s-a întâlnit astăzi, la Roma, în Italia, cu Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist chinez şi directorul Oficiului Comisiei pentru Afaceri Externe. Întâlnirea este o continuare a reuniunii în format virtual din 15 noiembrie 2021 a preşedinţilor Joseph Biden şi Xi Jinping„, anunţă Casa Albă, conform unui comunicat vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Jake Sullivan a evocat o serie de probleme în relaţiile SUA-China şi au fost discuţii substanţiale pe tema războiului Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, cei doi oficiali au evidenţiat importanţa menţinerii deschise a liniilor de comunicare între Statele Unite şi China„, precizează Casa Albă.

Recomandări

BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA
TINERII CONSUMATORI
HOUDINI? TU EȘTI?
MIGRAȚIE LA NIVEL RECORD

Totuşi, după întâlnirea de la Roma, care a durat aproximativ şapte ore, un oficial de rang înalt de la Washington a afirmat că este „profund îngrijorătoare” atitudinea Chinei de aliniere la poziţia Rusiei în conflictul din Ucraina. „Discuţiile de la Roma au fost intense şi directe„, a declarat oficialul american, sub protecţia anonimatului, potrivit cotidianului Le Figaro.

Anterior, oficiali de la Washington au avertizat Beijingul că se va expune consecinţelor dacă va oferi asistenţă Rusiei, vizată de sancţiuni economice masive din cauza războiului din Ucraina. China, care are relaţii bune cu Rusia, a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina, dar a pledat în mai multe rânduri pentru respectarea suveranităţii naţiunilor şi a cerut Moscovei să găsească o soluţie diplomatică. Duminică, Ambasada Chinei în SUA a exprimat preocupări în legătură cu războiul din Ucraina şi a anunţat că depune eforturi pentru a evita escaladarea confruntărilor militare.

Situaţia din Ucraina este, într-adevăr, preocupantă. Acum, prioritatea este să evităm ca actuala situaţie tensionată să escaladeze sau chiar să scape de sub control”, a declarat duminică seară Liu Pengyu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei din Washington, citat de postul BBC News şi de agenţia Reuters. Rugat să comenteze informaţiile difuzate de cotidianul Financial Times, privind o presupusă cerere a Rusiei pentru a primi asistenţă militară şi economică din China, Liu Pengyu a răspuns: „Nu am auzit deloc despre aceste lucruri„.

În cursul zilei de luni, Ministerul de Externe de la Beijing a negat că Rusia ar fi cerut asistenţă militară din partea Chinei. Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a denunţat, potrivit CNN, „dezinformarea răspândită de partea americană„. „Poziţia Chinei asupra problemei Ucrainei este clară, noi jucăm un rol constructiv în promovarea negocierilor de pace„, a subliniat oficialul chinez, cerând găsirea rapidă a unei soluţii politice, „nu escaladarea conflictului„. La rândul său, Kremlinul a anunţat, potrivit CNBC, că „Rusia are capabilităţile de a efectua operaţiunea din Ucraina„, astfel că „nu a cerut asistenţă Beijingului„.