- 10.000 de euro/minut a fost costul lockdownului din România anul trecut.
- În Franţa, scăderea PIB a fost de 280.000 de euro/minut în lockdown.
- Costul pandemiei în Suedia este la jumătate faţă de cel din România în 2020.
A trecut mai bine de un an de când viața ta se învârte în jurul cifrelor pandemiei de Covid-19. Despre care, acum, nu mai ești sigur că au fost corecte. În condițiile în care raportarea deceselor de Covid-19 nu a reflectat realitatea în timp real, e posibil ca nici raportarea numărului de cazuri și a incidenței pe localități, să fi fost cele corecte.
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății: „Corona forms este baza de date care înregistrează numărul de teste, tipul testului și dacă acest test este pozitiv sau negativ. Calculând astfel incidența. Raportarea testelor este obligatorie de către toate unitățile sanitare care furnizează și care realizează astfel de teste, iar de când am venit la Ministerul Sănătății ne-am asigurat că punem la dispoziția unităților sanitare facilități prin care să facem această raportare cât mai ușoară.”
Pierderile din PIB-ului României pot fi însă numărate. În lockdown, economia noastră a pierdut 10 mii de euro pe minut. Echivalentul a 15 salarii medii lunare pe economie, potrivit calculelor Aleph News.
Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „Cifra de afaceri a companiilor din România era înainte de criză, deci în 2019, de un miliard de euro şi noi am estimat că business-ul a scăzut cam cu 20%.”
Însă procesul de vaccinare ar putea da tonul recuperării pentru economie. Dar cu anumite condiții.
Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „Dacă statul, Guvernul ar investi 2 milioane de euro pe zi în vaccinare, deci asta înseamnă undeva la 700 de milioane de euro pe an, România ar câştiga, în două zile şi-ar recupera toţi banii.”
Cu toate acestea, prognozele pentru revenirea economiei în 2021 sunt optimiste. Evident, previziunile de creștere merg mână în mână cu optimismul față de campania de vaccinare. O economie bolnavă care trebuie imunizată, este concluzia antreprenorilor de la noi.