Clotilde Armand poate renunța la Romprest. Cât de mult plătesc locuitorii Sectorului 1 pentru gunoi?

UPDATE 16:40 Primarul Armand, mandatat să ceară în instanță rezilierea contractului cu Romprest.

Primarul S1 Clotilde Armand a fost mandatată oficial să ceară rezilierea contractului în instanță cu Romprest. A primit 17 voturi și 9 abțineri. Proiectul ei a fost votat inclusiv de consilieri PNL și USR. Totodată, pentru ca acest proiect să meargă mai departe, cei din PNL au introdus amendamente care presupun ca, contractul să fie derulat încontinuare, până la momentul rezilierii și să negocieze tarifele cu cei de la Romprest.

„Dincolo de linșaje mediatice, dincolo de jignirile și calomniile împotriva mea, după lungi bătălii, după ziua de vineri când consilierii PSD și PNL nu s-au prezentat la ședința de consiliu și au făcut front comun pentru compania care șantajează autoritatea locală și cetățenii din București, astăzi Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat primarul Sectorului 1 în vederea unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. De astăzi primarul poate solicita Justiției rezilierea contractului cu Romprest. Asta înseamnă să nu renunți. E o mare victorie. Este ceea ce trebuia făcut de toți primarii dinaintea mea.”, scrie Clotilde Armand, pe pagina sa de facebook.


Este încă ședință la Primăria Sectorului 1 acolo unde Clotilde Armand speră să primească imputernicirea cu care să meargă în instanță și să rezilieze contractul cu Romprest.

Ce miză are ședința de azi?

Clotilde Armand vrea să primească împuternicirea necesară pentru a merge în instanță și să rezilieze contractul cu cei de la Romprest. Totuși, consilierii PNL vor vota proiectul lui Clotilde numai dacă vor fi votate și amendamentele propuse de ei, anume: Primăria Sectorului 1 să respecte contractul cu Romprest și să negocieze tarifele până în momentul rezilierii lui. Și să își asume răspunderea în cazul în care Romprest la rândul ei, va cere prejudicii. Totodată, potrivit primarului de sector, compania de salubritate Brai Cata care a activat în acest weekend a fost o soluție temporară. Sarcina lor a fost de a ridica 100 de tone de gunoi de pe spațiul verde. Clotilde Armand îți mai spune că mâine va fi numită o nouă companie de salubritate care să igienizeze sectorul strict pe perioada stării de alertă.


Potrivit Ziarului Financiar, îți spun că în Sectorul 1 se plătește dublu față de Timișoara. Costului anual pe cap de locuitor este de aproape 500 de lei, dublu față de Brașov sau Timișoara unde costul anual e de aproximativ 270 de lei.

Exit mobile version