• Cele patru companii mari care activează în industria tutunului – British American Tobacco, Philip Morris, Japan Tobacco International şi Imperial Tobacco – au contribuit în 2021 la bugetul statului cu peste 19,85 miliarde lei.
  • În total, cele patru companii din industria tutunului – BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco – angajează aproape 5.000 de salariaţi în trei fabrici.
  • În 2020, pe fondul scăderii veniturilor din energie, industria tutunului a devenit cel mai solid contribuabil la buget, spun reprezentanţii companiilor de ţigarete.

Cele patru companii mari care activează în industria tutunului – British American Tobacco, Philip Morris, Japan Tobacco International şi Imperial Tobacco – au contribuit în 2021 la bugetul statului cu peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020, potrivit unui comunicat al producătorilor de ţigarete din România. Suma este formată din accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii.

În 2021, JTI Romania a virat la buget sume cu peste 14% mai mari comparativ cu 2020. În ciuda restricţiilor impuse de pandemie, am reuşit să creştem contribuţiile pentru că piaţa neagră s-a menţinut sub media europeană, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări majore şi neplanificate”, a spus Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

În total, cele patru companii din industria tutunului – BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco – angajează aproape 5.000 de salariaţi în trei fabrici. În 2020, pe fondul scăderii veniturilor din energie, industria tutunului a devenit cel mai solid contribuabil la buget, spun reprezentanţii companiilor de ţigarete, iar unii jucători din această industrie continuă investiţiile.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Din 2017 până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiţi în fabrica noastră din Otopeni. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari şi va continua să dezvolte capacităţile de producţie. Pentru a îndeplini ceea ce ne-am propus avem nevoie şi din partea autorităţilor de o perspectivă pe termen mediu şi lung a politicii fiscale şi de un cadru de reglementare stabil”, a spus Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Circa 75% din preţul unui pachet de ţigarete înseamnă taxe virate la stat, a explicat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution România.