- Ludovic Orban a fost întrebat, miercuri seara, dacă s-a gândit să demisioneze după tragedia de la ATI Piatra Neamț.
- Premierul a spus că ceea ce s-a întâmplat nu îi este imputabil lui, ci managementului spitalului.
Orban a spus, miercuri seara, la România TV, că nu ar fi avut niciun motiv să demisioneze după incendiul de la ATI Piatra Neamț, tragedie în care au murit 11 pacienți intubați.
„Nu! Am să vă spun sincer, pentru că nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Cea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț este o chestiune care ține de managementul unui spital și de deciziile care s-au luat legat de funcționarea unei secții de Terapie Intensivă, care a fost mutată cu nici 24 de ore înainte de la etajul 3 la etajul doi“, a spus Orban.
Premierul spune că Guvernul a luat cele mai bune decizii în urma dramei de la Neamț, că pacienții din salonul alăturat de Terapia Intensivă care a ars au fost transferați în siguranță la un alt spital, iar medicul erou Cătălin Denciu, la Spitalul Militar din Belgia.
Orban a mai spus că au fost declanșate verificări la toate secțiile de terapie intensivă, iar în urma verificărilor va exista un plan de conformare.