Ce amenzi a dat jandarmeria după proteste. Oamenii au ieșit în stradă în 24 de localități

Suporterii de la metrou erau înarmați și programaseră să se bată. Doi jandarmi au fost răniți Sursa: Mediafax Foto
  • Mii de persoane au protestat în 24 de localități din țară
  • Jandarmeria Română anunță că au fost aplicat 219 sancțiuni în valoarea de 99.000 de lei
  • „În 7 dintre cele 24 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane”

În urma protestelor anti-restricții de duminică seară, autoritățile au aplicat 219 sancțiuni în valoarea de 99.000 de lei, conform comunicatului emis de Jandermaria Română. Persoanele au fost sancționate pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

„În 7 dintre cele 24 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane. În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Jandarmeria Capitalei anunță că a aplicat, până în prezent, 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.000 de lei. Autoritățile anunță că sancțiunile au fost aplicat astfel:

  • 26 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea interdicției de a părăsi locuința în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă, în valoare totală de 13.000 lei;
  • 3 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară de către participanți, în valoare totală de 1.000 de lei.

Sorin Despina, purtătotorul de cuvânt al Jandarmerie Române, a declarat la Aleph News: „Colegii mei urmează să îi identifice pe cei toți cei care au participat și să aplice sancțiunile prevăzute de lege”.

De asemenea, Jandarmeria Timiș anunță că 122 de persoane au fost legitimate și vor fi amendate, după protestul anti-restricții din Timișoara.

„A fost organizat fără respectarea prevederilor legale, în consecință au fost legitimate 122 persoane cărora în perioada imediat următoare le vor fi aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu legislația în vigoare”, anunță jandarmii.