Ce crede Melania Trump despre posibilitatea ca Donald Trump să redevină preşedinte în 2024?

melania-trump

melania-trump

Melania Trump a participat la primul interviu de când a părăsit Casa Albă. Fosta primă doamnă a dat de înţeles că există şanse să poată locui din nou la Casa Albă, tachinând posibilitatea ca fostul preşedinte Donald Trump să fie reales la alegerile prezidenţiale din 2024.

Cred că am realizat multe în patru ani de administraţie Trump”, a spus Melania Trump pentru Fox într-un interviu difuzat duminică dimineaţă, adăugând „Nu spune niciodată niciodată”, când a fost întrebată dacă ar putea locui din nou la Casa Albă şi dacă soţul candidează pentru realegere, transmite CNN.

În timpul interviului, Trump a discutat despre ceea ce ea a numit drept „proiectele NFT”. Fosta primă doamnă a proiectat şi scos la vânzare pe site-ul ei personal mai multe jetoane nefungibile care sunt obiecte de colecţie digitale autentificate prin blockchain. 

Toate articolele pe care le vinde Trump pot fi achiziţionate numai prin criptomonedă. Dar primul lot de articole scoase la vânzare la începutul acestui an nu a reuşit să atingă pragul monetar dorit de 250.000 de dolari pentru o ofertă de deschidere.

Cel mai recent NFT, intitulat „The MetaRose”, este un trandafir albastru şi animat. De obicei, majoritatea primelor doamne înfiinţează fundaţii sau organizaţi non-profit care le promovează iniţiativele începute în timpul mandatului la Casa Albă.

Fosta primă doamnă a declarat din nou în timpul interviului că „o parte din încasările” scoase din vânzarea NFT-urilor, care sunt listate la 150 de dolari fiecare, vor fi direcţionate către sprijinirea copiilor cu părinţi adoptivi. 

Exit mobile version