• Viața nu mai e la fel după ce nu mai ești primar al Bucureștiului
  • Majoritatea foștilor șefi ai Capitalei au ajuns în anonimat sau, mai rău, în fața procurorilor
  • E vorba despre Crin Halaicu, Viorel Lis, Adriean Videanu și Sorin Oprescu

După ce nu mai ești primar al Bucureștiului, viața… politică nu mai e la fel. Cu două excepții notabile – Traian Băsescu, pe care funcția de primar general l-a propulsat la Cotroceni. Și Victor Ciorbea, devenit premier și apoi un contestat Avocat al Poporului. În rest, foștii șefi ai Capitalei au ajuns în anonimat sau, mai rău, în fața procurorilor.

Crin Halaicu, primar București – 1992-1996

Crin Halaicu a condus Bucureștiul între 1992-1996. N-a mai avut apoi nicio altă realizare în politică, în afară de donația de peste o jumătate de milion de lei, către PNL, în 2009. A mai apărut în presă doar datorită domeniul impresionat pe care îl are la interesecția străzilor… Crinului și Halaicului, din Mogoșoaia. Proprietatea a fost scoasă la vânzare în 2018 pentru 6 milioane de euro.

Viorel Lis, primar București 1997-2000

Înainte să devină celebru ca soțul mult mai în vârstă al Oanei Lis, Viorel Lis a fost primarul general al Capitalei. A fost acuzat că a luat mită de la suedezi, ca să aprobe construcția unei centrale termice, dar n-a fost pus sub urmărire penală. Lis a dezvăluit recent că are o pensie de doar 3.700 de lei.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII

Adriean Videanu, primar București 2005-2008

După un mandat de 3 ani, în care Bucureștiul s-a umplut de borduri, Adriean Videanu a mai ajuns la știri doar datorită problemelor cu justiția. A avut sechestru pe averea care depășise la un moment dat 200 de milioane de euro, dar în final a fost achitat. Acum vrea să ridice un cartier de blocuri cu 35 de etaje, în Sectorul 5.

Sorin Oprescu, primar București 2008-2015

Al doilea mandat de primar general al medicului Sorin Oprescu a fost scurtat de DNA, care a operat un flagrant ca la carte. Acuzația că lua 10% mită din contractele municipalității i-a adus lui Oprescu o condamnare de 5 ani și patru luni de închisoare. În primă instanță.