• Joe Biden se bucură de victorie după ce americanii i-au acordat votul de încredere.
  • Unii poate se întreabă cum va ajunge la Casa Albă, în condițiile în care Trump nu își recunoaște înfrângerea.
  • Jonathan Masur, profesor la Facultatea de Drept din Chicago, a vorbit despre situația în care se află Donald Trump.

Până pe 11 decembrie trebuie validat rezultatul alegerilor. Pe 6 ianuarie va fi întâlnirea tuturor membrilor, iar cele 538 de voturi ale electorilor vor fi citite.

Ultimul pas este pe 20 ianuarie. Atunci are loc ziua inaugurării, iar Joe Biden va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Jonathan Masur, profesor la Facultatea de Drept din Chicago: „Dar dacă Trump chiar refuză să plece, asta s-ar putea întâmpla. Biden va deveni președinte pe 21 ianuarie. Și, în acel punct, va fi învestit președinte, probabil de șeful Curții Supreme și va prelua mandatul. În acel moment, Donald Trump chiar va fi un intrus la Casa Albă. Și dacă nu pleacă de bună voie, cineva îl va scoate cu forța din Casa Albă. Aș fi foarte surpins, pentru că ar fi foarte umilitor pentru Trump. Și e greu de crezut că se va supune singur unei astfel de umilințe. Dar asta s-ar întâmpla

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK