• ANAF a anunțat luni că trimite scrisori către contribuabilii care au restanțe.
  • Le vor fi comunicate condițiile de îndeplinit pentru accesarea facilităților fiscale.
  • Până acum, cea mai accesată facilitate a fost eșalonarea la plată în formă simplificată.

„ANAF desfășoară o amplă campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2020. În acest sens, ANAF trimite scrisori către contribuabilii care înregistrează obligații fiscale restante, pentru a le fi prezentate facilitățile fiscale, precum și condițiile de îndeplinit pentru accesarea acestora”, se arată într-un comunicat al ANAF.

În comunicat se arată că cea mai accesată facilitate fiscală a fost până acum, eșalonarea la plată în formă simplificată. În acest sens, contribuabilii au depus peste 31.000 de cereri.

Data până la care se pot depune cererile pentru eșalonarea la plată în formă simplificată

Pentru acordarea eșalonării la plată în formă simplificată și a anulării obligațiilor de plată accesorii, cererile se pot depune până la data de 31 martie 2021, inclusiv.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

ANAF a mai informat că înființarea măsurilor de executare silită, inclusiv cea prin poprire bancară, se efectuează după realizarea operațiunilor de distribuire a sumelor încasate și de stingere a obligațiilor fiscale.

De la data încetării măsurilor fiscale, 28 decembrie 2020, până în prezent, organele fiscale au efectuat în evidențele fiscale operațiunile anterior menționate.

„În ceea ce privește reluarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară, pentru adresele de înființare comunicate de către organele fiscale înainte de intrarea în vigoare a prevederilor art. VII alin.(3) teza a doua din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare, precizăm că acestea au fost continuate de către instituțiile de credit, prin efectul legii, nefiind necesară transmiterea unor adrese din partea organelor fiscale”, se mai precizează în comunicat.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că obligațiile fiscale declarate în perioada martie – noiembrie 2020 au fost încasate în proporție de 91,1%.