• Pe 20 ianuarie 2021 se încheie mandatul de președinte al lui Donald Trump
  • Donald Trump este în toiul celui de-al doilea impeachment
  • În 2017 și 2019, Donald Trump l-a primit pe Klaus Iohannis la Casa Albă
  • Donald Trump a mulțumit militarilor români pentru lupta împotriva terorismului
  • La Casa Albă, Trump a mulțumit României pentru alocarea a 2% din PIB pentru Apărare și pentru contribuția la NATO

Miercuri, Donald Trump își încheie mandatul la Casa Albă. A venit din business și televiziune și-a ajuns al 45-lea președinte al Americii.

A ajuns candidat după ce-a învins 2 partide iar apoi s-a luptat cu un sistem. Acum, la 74 de ani, toți se întreabă ce va face Trump când nu va mai fi liderul lumii libere.

Își face propria televiziune, se întoarce la business sau va sfârși înghițit de mlaștina din DC pe care a promis că o va curăța?

”Puteți să vă închipuiți că eu voi pierde? Toată viața mea, ce voi face? Voi spune: am pierdut în fața celui mai prost candidat din istoria politicii. Nu mă voi simți atât de bine. Poate voi fi nevoit să plec din țară, nu știu.” așa suna una dintre declarațiile arogante ale lui Trump înainte de alegerile pierdute.

Au fost patru ani de luptă între Trump și o parte a presei din Washington. Pe unii i-a încurcat, de alții s-a plâns că i-au pus bețe-n roate.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Zeci de procese îl așteaptă acum pe Trump, civile și penale. Și chiar dacă își termină mandatul, Donald Trump mai rămâne și cu impeachmentul de coadă.

Primul a fost ratat, al 2-lea este încă în desfășurare. Dușmanii săi din Washington au păreri împărțite când vine vorba de inculparea și condamnarea unui președinte american.

Jim Comey, fost director FBI: ”Dacă aș fi în continuare procuror, l-aș inculpa chiar eu și l-aș trimite în pușcărie, dar nu sunt sigur că asta este în interesul cel mai bun al națiunii. Nu cred că este în interesul nostru ca să-i dăm lui Donald Trump scena principală în Washington DC pentru încă 3 sau 4 ani, într-un proces SUA contra Donald Trump, care să se desfășoare într-un tribunal federal în DC iar un președinte mai încolo să încerce să revigoreze și să vindece țara.”

De 2 ori l-a primit Trump și pe Iohannis la Casa Albă. A doua oară i-a dat președintelui o șapcă MAGA. Prima oară, a dat România ca exemplu țărilor NATO și ne-a mulțumit tuturor.