O tulburătoare poveste hasidică, cu izvoare în Talmud, istorisește că, în fiecare generație, există 36 de drepți – Lamed Vav Tzadikim – ale căror virtuți susțin lumea. (Litera lamed este echivalentă numărului 30, litera vav – numărului 6). Li se mai spune și Tzadikim Nistarim (Drepții Ascunși), pentru că nu-i știe nimeni. Pentru ei, Dumnezeu nu distruge lumea, cum ar fi de multe ori tentat să o facă.
În povestea pe care o evoc, se vorbește despre cei 36 ca despre unii “ce pot aduce orice din cer pe pământ”. Pot coborî de Sus chiar și „Cartea Îngerului” scrierea pe aer ce dezvăluie misterele nestematelor…