Cel puțin 10 morți și 60 de dispăruți după ce o barcă s-a răsturnat în statul Anambra din Nigeria

ABUJA, NIGERIA - SEPTEMBER 12: A view of a flooded area after torrential rain caused flood at Gwagwalada district of Abuja, Nigeria on September 12, 2016. Henry Chukwuedo / Anadolu Agency

Cel puţin 10 persoane au murit şi alte 60 sunt date dispărute după ce o barcă s-a răsturnat în sud-estul statului nigerian Anambra, au anunţat sâmbătă autorităţile.

Ambarcaţiunea cu 85 de persoane la bord s-a răsturnat din cauza unor inundaţii puternice, prinzând pasagerii în capcană, a explicat, pentru Reuters, Thickman Tanimu, coordonatorul zonal al Agenţiei Naţionale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă. 15 persoane au fost salvate până sâmbătă seara, a precizat acesta.

Guvernatorul statului Anambra, Chukwuma Charles Soludo, a emis o declaraţie anunţând că 10 persoane s-au înecat.

Tanimu a mai spus că o unitate militară de intervenţie în caz de dezastru din cadrul armatei nigeriene ajuta la căutarea persoanelor dispărute.

Statul Anambra s-a confruntat cu inundaţii puternice în acest an. Apele au distrus case, culturi şi drumuri şi au afectat cel puţin o jumătate de milion de persoane.

Exit mobile version