- Cel puțin 24 de palestinieni au fost uciși în două atacuri aeriene israeliene, desfășurate în cursul nopții.
- Doi angajați ai Crucii Roșii au fost uciși sâmbătă în Khan Younis.
- În Jabalia, jurnalistul local Hassan Majdi Abu Warda și mai mulți membri ai familiei sale au fost uciși duminică.
Cel puțin 24 de palestinieni au fost uciși în două atacuri aeriene israeliene, desfășurate în cursul nopții, conform informațiilor furnizate de cadre medicale și oficiali ai apărării civile din Gaza. Potrivit BBC, printre acestea se numără și un atac asupra unei școli din Gaza, utilizată ca adăpost pentru familii strămutate.
Advertisment
Școala Fahmi Al-Jargawi, care găzduia sute de persoane refugiate din Beit Lahia – oraș din nordul enclavei aflat sub asalt intens al armatei israeliene – a fost lovită direct. Un purtător de cuvânt al Apărării Civile din Gaza a declarat că 20 de cadavre, printre care și copii, au fost recuperate din clădire, multe prezentând arsuri grave după ce flăcările au cuprins două săli de clasă transformate în dormitoare.
În Jabalia, jurnalistul local Hassan Majdi Abu Warda și mai mulți membri ai familiei sale au fost uciși duminică dimineață, după ce locuința lor a fost lovită de un raid aerian. Anunțul a fost făcut de cadrele medicale din Gaza.
Recomandări
Anterior atacului asupra școlii, un alt raid israelian a lovit o locuință din centrul orașului Gaza, soldându-se cu încă patru victime, conform Ministerului Sănătății din Gaza.
Într-un alt atac, doi angajați ai Crucii Roșii au fost uciși sâmbătă în Khan Younis: Ibrahim Eid, specialist în contaminare cu arme, și Ahmad Abu Hilal, agent de securitate al Spitalului de Campanie din Rafah. Comitetul Internațional al Crucii Roșii a condamnat pierderile de vieți omenești, reiterând apelul pentru o încetare a focului.
Citește și
- Rusia și Ucraina finalizează schimbul de 2000 de prizonieri la scurt timp după un atac aerian în Kiev
- Trump a izbucnit în fața reporterilor: „Nu știu ce naiba i s-a întâmplat lui Putin. Nu-mi place deloc ce face”
- Noile tarife de 50% impuse de Trump asupra UE vor intra în vigoare pe 9 iulie. Ursula von der Leyen l-a rugat pe Președintele SUA să prelungească termenul limită