• Certificatul verde va fi testat din iunie, iar de pe 1 iulie va putea fi utilizat de toți
  • Vei obține certificatul verde doar dacă ești vaccinat cu un ser aprobat de EMA
  • Certificatul se va da dacă te-ai vaccinat, ai un test PCR negativ sau ai avut boala
  • Certificatul verde digital ar urma să fie valabil timp de un an
  • OMS nu susține introducerea unui certificat COVID

Certificatul verde digital s-ar putea să nu-ți ofere acces în toate țările Uniunii Europene.

Dezbaterea regulamentului pentru certificatul digital a ajuns în Parlamentul European, unde ar trebui să treacă printr-o procedură legislativă accelerată.

Miza este ca documentul să fie testat printr-un proiect pilot în luna iunie, iar din iulie să fie utilizat la scară largă. Pe de o parte, pentru ca țările europene să se poată pregăti de sezonul turistic estival, iar, pe de altă parte, pentru a fi deblocată circulația forței de muncă.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Dacă țări ca Grecia, Italia, Bulgaria sau Spania sunt gata să primească turiști la prezentarea certificatului verde, există alte state care doresc să își păstreze propriile reguli. Asta pune sub semnul incertitudinii viitorul certificatului european, care ar permite să călătorești în UE dacă faci parte din una din cele trei categorii: te-ai vaccinat, ai un test PCR negativ sau ai avut deja boala.

„A dat o informație gravă comisarul. Aceea că, chiar dacă se introduc aceste adeverințe, statele membre pot să adauge dacă consideră că există un pericol în țara lor. Așadar, muncim degeaba, după părerea mea, să reglementăm circulația prin aceste trei categorii. Noi, România, și partea de est, vom fi foarte grav afectați dacă se lasă liber ca statele membre să mai adauge la acest regulament”, a declarat Maria Grapini.