• Prim-ministrul Florin Cîțu s-a întâlnit marți cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
  • Subiectul principal al discuției a fost pandemia.
  • Florin Cîțu: Cetățenii Republicii Moldova s-ar putea vaccina în România

Cetățenii moldoveni s-ar putea vaccina în centrele românești chiar dacă nu au domiciliul în România. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu la finalul întâlnirii pe care a avut-o marți, la București, cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că marți s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Subiectul principal al discuției a fost pandemia.

„Indiferent de ce parte a Prutului trăim, suntem cu toții preocupați să gestionăm cât mai bine pandemia și să protejăm sănătatea cetățenilor noștri. Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu doamna Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, despre derularea campaniei de vaccinare, cea mai sigură cale pentru a depăși cu bine criza sanitară și a reveni la o viață normală”, a anunțat Cîțu pe Facebook.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Premierul a mai spus că a vorbit cu Maia Sandu despre posibilitatea ca moldovenii să se vaccineze în România.

„Am sprijinit sistemul medical și cetățenii Republicii Moldova prin donația de vaccinuri și echipamente sanitare și vom continua să oferim ajutor. Am discutat cu doamna președinte Maia Sandu despre condițiile în care cetățenii români din Republica Moldova să aibă posibilitatea să se imunizeze împotriva COVID-19 în centre de vaccinare din România, indiferent dacă dețin sau nu domiciliu în țară”, a dezvăluit Cîțu.