Cheltuială mare pe seruri puține. Ursula von der Leyen recunoaște că Europa s-a grăbit să creadă în producţia masivă a vaccinurilor

Se dă testul sincerității la Comisia Europeană! Ursula von der Leyen a recunoscut pentru prima dată că autorizarea vaccinurilor a durat prea mult.

Ea spune că Europa s-a grăbit să creadă în producţia masivă a vaccinurilor şi nu a anticipat blocajele actuale. Chiar și cheltuiele au fost prea mari pentru rezultatele obținute.

Ursula von der Leyen, preşedinte Comisia Europeană: „Dar Europa a investit în avans miliarde de euro şi am îndemnat statele membre să îşi planifice lansarea vaccinului. Deci, acum avem cu toţii nevoie de predictibilitate. Şi de aceea am introdus transparenţa exportului şi a mecanismul de autorizare.”

Nu sunt probleme doar la capacitatea de producţie. Europa nu se poate lăuda nici cu materia primă. Companiile ar putea să producă mai mult vaccin, dar nu au cu ce.

Ursula von der Leyen, preşedinte Comisia Europeană: „Unul dintre blocajele actuale este, de exemplu, legat de doar două molecule sintetice. Dacă am avea doar 250 de grame în plus din aceste molecule, companiile spun că ar putea produce cu un milion mai multe doze de vaccin. Şi acesta este motivul pentru care avem nevoie de mai multă coordonare în ceea ce priveşte furnizarea de ingrediente cheie.”

Preşedintele Comisiei Europene adaugă că până la sfârşitul verii ar trebui vacccinată 70% din populaţia adultă a Europei.

Exit mobile version