• China a anunţat marţi că armata sa va lansa „manevre militare ţintite”, ca răspuns la vizita pe care a început-o în Taiwan Nancy Pelosi.
  • Avioane de război ale APL au zburat luni în apropierea liniei mediane, relatează TVBS.
  • Ministerul Apărării din Taiwan este ,,încrezător” în securizarea insulei.

China a anunţat marţi că armata sa va lansa „manevre militare ţintite”, ca răspuns la vizita pe care a început-o în Taiwan preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, potrivit Reuters și Bloomberg.

Potrivit Financial Times, acţiunea armatei este menită „să apere cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială şi să contracareze ingerinţele externe şi tentativele separatiste de «ndependenţă ale Taiwanului» ” , a declarat Wu Qian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

Într-un anunţ separat, Comandamentul de Est al armatei chineze a transmis că va efectua începând de marţi noaptea exerciţii militare combinate în apropierea Taiwanului şi va testa lansarea de rachete convenţionale pe mare la est de insula Taiwan.

Exercițiile militare anunțate de China

Potrivit Politico, aceste exerciţii vor include aplicaţii militare navale şi aeriene la nord, sud-vest şi nord-est de Taiwan, tiruri cu rază lungă în Strâmtoarea Taiwan şi teste cu rachete lansate la est de Taiwan, precizează comandamentul citat.

În acest timp, în zona Taiwanului se află mai multe nave militare americane, printre care şi portavionul USS Ronald Reagan.

Portavionul şi grupul său aeropurtat, care se află la sud de Taiwan, în Marea Filipinelor, „efectuează o misiune de rutină în vestul Pacificului”, a declarat o responsabilă americană, ce s-a exprimat cu condiţia anonimatului. De asemenea, o navă de asalt amfibiu a corpului de Marines, USS Tripoli, se află la est de Taiwan.

Nancy Pelosi a aterizat în Taiwan în jurul orei 18:00 marți într-o vizită cu potențial diplomatic exploziv.

UPDATE

Avioanele chineze au intrat în zona de apărare aeriană a Taiwanului

Taiwanul a anunţat incursiunea marţi a peste 20 de avioane militare chineze în zona sa de apărare aeriană.

21 de avioane ale armatei chineze au intrat în Zona de Identificare a Apărării Aeriene (ADIZ, mai largă decât spaţiul aerian teritorial) din sud-vestul Taiwanului la 2 august 2022„, a anunţat într-un comunicat pe Twitter Ministerul taiwanez al Apărării.

China încearcă să ameninţe porturi şi oraşe-cheie, anunţând exerciţii militare în jurul insulei în zilele următoare, comunică în acelaşi timp ministerul, citat de Reuters.

Ministerul Apărării afirmă în acelaşi comunicat că exerciţiile au scopul de a intimida psihologic cetăţenii taiwanezi, adăugând că forţele armate „şi-au întărit” nivelul de vigilenţă, iar populaţia nu trebuie să se neliniştească.

Aflată într-un turneu în Asia, Nancy Pelosi este cel mai înalt responsabil american ales care vizitează insula în ultimii 25 de ani.