• Astăzi se împlinesc cinci ani de la incendiul din clubul Colectiv.
  • Primar al Sectorului 4 la momentul tragediei, Cristian Popescu Piedone a fost ales primar la Sectorul 5.
  • Condamnat în primă instanţă la peste opt ani de închisoare, Popescu Piedone spune că e nevinovat.
  • Victimele spun că Piedone n-are scrupule şi explică de ce a ales să schimbe sectorul.

România comemorează azi cinci ani de la tragedia din clubul Colectiv, în urma căreia 65 de tineri şi-au pierdut viaţa. În acest timp, procesul a ajuns abia la jumătate, iar Cristian Popescu Piedone, primar al Sectorului 4 la momentul tragediei, este noul primar al Sectorului 5.

În lipsa unei sentinţe finale la cinci ani de la tragicul eveniment, Popescu Piedone a putut să candideze din nou la primărie. A ales Sectorul 5 acum şi a obţinut peste 28% dintre voturi, cu aproape trei procente peste contracandidaţii săi, social-democratul Daniel Florea şi liberalul Cristian Băcanu.

Susţine că tărie că este nevinovat şi e convins că ar fi câştigat şi la Sectorul 4. Victimele tragediei din seara de 30 octombrie 2015 au altă părere şi aşteaptă ca justiţia să facă dreptate.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Cristian Popescu Piedone şi-a dat demisia din funcţia de primar al Sectorului 4 pe 4 noiembrie 2015, după ce mii de oameni i-au cerut în stradă asta şi l-au acuzat că a dat autorizaţie de funcţionare clubului în care s-a produs tragedia. 

În decembrie 2019, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au scris în motivare că tragedia din Colectiv este rezultatul unei activităţi infracţionale în lanţ. Magistraţii au fost de părere că atitudinea ulterioară a unor inculpaţi denotă cinism, rea-credinţă şi lipsă de respect faţă de suferinţele uriaşe ale victimelor.

,,Tragedia de la Clubul Colectiv este rezultatul unei activităţi infracţionale în lanţ, în raport cu un cadru legislativ care, chiar dacă nu era perfect, oferea instrumente previzibile/predictibile de evitare, pentru un cetăţean cu o cultură medie”, scrie în motivare.

Cristian Popescu Piedone: Judecata poporului a decis! Dragi prieteni, adevărul a învins! Dreptatea a învins!

Cristian Popescu Piedone, primar Sector 5: Dacă candidam la Sectorul 4, câştigam Sectorul 4. Şi primaria Sectorului 4 e parte civilă şi civilmente. Am vrut să respect… câştigam primăria Sectorului 4 şi eram în conflict de interes. Sau nu eram, pentru că legea îmi permitea, dar eram… e chestie de onoare. Nu puteam să câştig. Sunt nevinovat! Am încheiat discuţia.

Adina Apostol, supravieţuitoare Colectiv: Cât despre Popescu Piedone ce pot să zic, omul ăsta nu are scrupule, el cu guriţa lui a spus că se retrăgea de tot din viaţa politică atunci. Da, oamenii l-au ales, ştii de ce, pentru că este cel mai sărac sector. Şi atunci au fost uşor de manipulat şi au votat cu impresia: ăsta a furat, dar a şi făcut, cum e la noi. Nu ştiu dacă adevărul adevărat îl vom afla vreodată, noi, cu toţii, ca populaţie, dar măcar o parte, nu vreau ca lucrurile astea să se mai repete.