După jumătate de zi de la întâlnirea în care Joe Biden și Vladimir Putin au stat pentru prima oară față în față, de când Biden și-a preluat mandatul de președinte al Statelor Unite, presa din toată lumea comentează urmările întâlnirii.

Un meci cu doi câștigători: Putin a obținut așezarea Rusiei de la egal la egal cu SUA, Biden tranșarea unor subiecte dificile. Analistul de politică externă, Iulian Chifu, spune că Putin e cel care a câștigat mai mult. Pentru că a reușit să-l aducă pe Biden la discuții. Chiar dacă a forțat armat asta.

Am avut o forțare, o forțare făcută cu trupele masate la frontiera Ucrainei și cu o mare probabilitate ca acesta să fi fost costul pentru retragerea acelor trupe. Obiectivele stabilite de președintele american au fost acelea de stabilitate și predictibilitate: să știm dinainte să faceți vreo mișcare militaristă”, spune Iulian Chifu.

Recomandări

UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
UNDE SUNT INVESTIȚIILE LUI CIOLACU?
UNDE MĂNÂNCI AZI? LA STREET FOOD FESTIVAL
UNDE MĂNÂNCI AZI? LA STREET FOOD

Biden știe exact cine e Putin, pe care nu s-a ferit să-l numească asasin. În plus, are o experiență de patru decenii de
negocieri cu Moscova. La întâlnirea de ieri, a reușit să obțină de la Putin ceva în plus: respectul.

Vladimir Putin, despre președintele SUA: Dacă mă întrebați ce fel de om e ca interlocutor, pot să vă spun că este o persoană constructivă, echilibrată și un politician experimentat, mă așteptam la asta. A vorbit despre familie și conversațiile pe care le avea cu mama lui.

Biden a fost foarte calm la întâlnirea cu Putin, dar și-a pierdut cumpătul cu jurnaliștii, chiar la finalul conferinței sale de presă.

Jurnalistă: În conferința de presă, după ce ați stat de vorbă mai multe ore, a negat orice implicare în atacurile cibernetice, a minimizat problema drepturilor omului, a refuzat chiar să pronunțe numele lui Alexei Navalnîi. Cum a fost asta o întâlnire constructivă pentru un președinte?
Joe Biden, președintele SUA: Dacă nu înțelegeți asta, sunteți în meseria greșită.

E o chestiune care ține de presiunea respectivă și de tentația de a se interpreta orice tip de afirmație pe care a făcut-o. Biden resimte această presiune, a fost o dispută majoră dacă să acorde sau nu această întâlnire lui Putin”, spune Iulian Chifu.

Presa americană notează că, ulterior, Biden și-a cerut scuze. „Îmi pare rău că am făcut-o pe deșteptul”, le-ar fi spus el jurnaliștilor.