• Pentru prima dată, Senatul este condus de o femeie
  • Anca Dragu Paliu a fost ministru al finanţelor între 2015-2017
  • Şi-a luat doctoratul în economie la ASE, în 2010
  • Are studii post-universitare la Georgetown, SUA
  • Românii au încredere în Parlament de 9%

Cred că te-ai întrebat cine va conduce țara dacă președintele Klaus Iohannis ar avea COVID și ar fi în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția. Anca Dragu Paliu, președintele Senatului, va deveni atunci președinte interimar. Ea este prima femeie care conduce Senatul României.

Îţi mai aduci aminte, probabil, de Anca Dragu Paliu de când era șefa Ministerului Finanțelor, în guvernul tehnocrat al lui Cioloș. Aceasta este de profesie economist și are studii în America. Deocamdată, nu poate spune prea multe despre noua funcție, pentru că abia s-a instalat în biroul său, de la Senat.

Anca Dragu Paliu, preşedinte Senat: „Am petrecut foarte puţin timp în birou. Este, după cum vedeţi, un spaţiu prietenos cu mişcarea. Ca să vii de la birou până la sălile de şedinţă, într-adevăr, trebuie să te mişti, să ai condiţie fizică şi, dacă nu o ai, o capeţi.“

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Recunoaște că nu a fost un ministru transparent, însă, acum, este hotărâtă să schimbe lucrurile. Asta nu este singura sa provocare. Are în subordine la Senat o armată de bărbați, însă nici asta nu o sperie pe fosta șefă de la Finanțe.

Are și un răspuns pentru cei care pun sub semnul întrebării ascensiunea sa în politică: „O ascensiune rapidă, dar nu aş spune prea repede pentru că în felul acesta pot să aduc o oareşce prospeţime şi chiar inocenţă. Vreau să aduc în spaţiul public acest concept de bine public. Să iei măsuri, să faci legi, să implementezi aceste măsuri pentru binele tuturor, pe termen lung“.

De la politicieni la cetăţeni de rând, cu toţii am fost afectaţi de pandemie. Chiar şi pentru Anca Dragu Paliu a fost o perioadă mai grea.

Anca Dragu Paliu, preşedinte Senat: „A trebuit să gătesc foarte mult pentru că eram toţi acasă. Nu mai mâncam la serviciu sau la şcoală. A trebuit să-l învăţ pe copilul meu să fie foarte cuminte şi să se poarte în lecţiile online ca la clasă. I-am interzis să închidă camera. Cred că ei se simt mai bine la şcoală şi interacţionează acolo.“