Cine este Nicolae Ciucă? Primul premier care a făcut parte din armată

  • Premierul interimar Nicolae Ciucă a fost prezent la mai multe misiuni militare în afara țării.
  • Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL în luna octombrie.
  • Armata este instituția internă în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere.

În această perioadă, viața românilor se află în mâinile militarilor. Asta pentru că avem un prim ministru interimar care a condus bătălii importante, precum cea de la Nassiria din Irak, în 2004, care a fost și prima bătălie la care soldații români au fost combatanți activi după cel de-al doilea război Mondial.

Nicolae Ciucă este un dur și greu de influențat, mai ales că abia ce a intrat în politică. De altfel, a cerut din prima zi demiterea secretarului general al Guvernului.

Îi vedem mai des pe soldații noștri și datorită faptului că sunt tot mai multe zboruri cu avioanele militare Spartan în care sunt transferați pacienții bolanvi de Covid19 dintr-un oraș în altul.

Românii au cea mai mare încredere în armată

Astfel, românilor le este mai ușor să aibă încredere în armată, o spun sondajele care arată că, de ani de zile,armata continuă să fie instituția internă în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere.

Militarii se ocupă de treburile esențiale cum ar fi transportul vaccinurilor, de depozitare și de felul în care ajung la noi și nu numai.

De altfel, avem un tânăr în vârstă de 38 de ani care este coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiță.

Armata a instalat de altfel și trei spitale militare, a preluat și comanda unor spitale civile, iar în acest moment, DSPU-ul de la Sibiu este condus de un mediu militar.