• Boris Johnson s-a căsătorit în secret cu Carrie Symonds duminică dimineață
  • Carrie Symonds, în vârstă de 33 de ani, este fiica unuia dintre fondatorii publicației The Independent
  • În 2010 s-a alăturat echipei de comunicare a Paritdului Conservator

Carrie Symonds s-a născut pe 17 martie 1988 în Londra și este fiica unuia dintre fondatorii publicației The Independent, Matthew Symonds, și a avocatei Josephine Mcaffee. Bunicul ei patern, John Beavan, europarlamentar al Partidului Laburist, a fost editor al ziarului, conform The Independent.

După ce a studiat teatru și istoria artei la Universitatea din Warwick, și-a început în 2010 cariera ca ofițer de presă pentru Partidul Conservator. Doi ani mai târziu a contribuit la campania electorală de succes pentru realegerea lui Boris Johnson în funcția de primar al Londrei.

În 2018, la vârsta de 29 de ani, Carrie Symonds a devenit cea mai tânără șefă a departamentului de comunicare a Partidului Conservator. Ea a părăsit funcția în 2018 pentru a prelua un rol de relații publice la Oceana, o organizație caritabilă pentru conservarea oceanelor.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Când au devenit un cuplu?

Deși nu este clar când cei doi au devenit un cuplu, relația lor a fost confirmată la scurt timp după ce Johnson a anunțat că va divorța de soția sa Marina Wheeler, în septembrie 2018. Cei doi au fost căsătoriți 25 de ani. Johnson și Wheeler au împreună patru copii, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani.

Al cincilea copil al premierului s-a născut în 2009 în urma unei aventuri extraconjugale. Copilul lui Johnson cu Carrie Symonds este al șaselea pe care l-a recunoscut public. Există zvonuri că politicianul ar avea un alt copil în afara căsătoriei.

În iulie 2019, Carrie Symonds s-a mutat la Downing Street. Astfel, Symonds a devenit primul partener al unui prim-ministru care s-a mutat în reședință, deși nu erau căsătoriți.

Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit în secret cu Carrie Symonds duminică. Nunţile din Anglia sunt în prezent limitate la 30 de persoane din cauza restricţiilor COVID-19.