Cine se ocupa de mentenanța instalațiilor de oxigen de la „Victor Babeș”? Compania a fost înființată de Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe

UPDATE 12:00 – Firma MEDIST anunță că ventilatoarele livrate spitalului funcționau în parametrii normali

„Am aflat de incidentul care a avut loc în cursul zilei de 12 aprilie la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului „Victor Babeș” din București. În acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare. Conform cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali”, se arată în mesajul transmis de companie.

Știre inițială

O defecțiune la stația de oxigen a TIR-ului de terapie intensivă de la Spitalul „Victor Babeș” a dus la decesul a trei pacienți. Verificările făcute au demonstrat că instalațiile au înregistrat o presiune de peste 6 bari ceea ce a condus la oprirea bruscă a acestora. Un reprezentant al companiei distribuitoare a ventilatoarelor a fost prezent la fața locului, însă a refuzat să intre în unitate.

Se pare că distribuția de oxigen ar fi fost asigurată de compania Linde Gaz România. De altfel ea oferă acest serviciu pentru mai multe spitale din România. Potrivit ultimelor date, în 2018 compania ar fi avut o echipă de 540 de angajați și un profit net de 123 de milioane de lei.

În același timp, mentenanța acestor instalații de oxigen ar fi fost asigurată de compania MEDIST SRL, societate înființată în 1994 de Sebastian Vlădescu, fostul ministru al Finanțelor. Din anul 2000 până în prezent, compania a avut peste 205 contracte cu statul român furnizând diferite produse și servicii pentru unităție spitalicești. Mai mult, între 2018 și 2021 firma a avut patru contracte cu Spitalul „Victor Babeș” din București.

Exit mobile version