- Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marţi că are o comunicare cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, dar că nu negociază cu PNL.
- PSD și PNL ar fi negociat fără succes, aseară, o intrare la guvernare.
„Astăzi, de dimineaţă, am stat de vorbă telefonic cu primul-ministru desemnat şi încercăm să găsim o soluţie politică pentru a depăşi această criză. Adevăratele probleme ale românilor rămân totuşi pandemia şi energia, sperăm ca astăzi în Camera Deputaţilor să trecem legea de plafonare a preţurilor şi să începem să rezolvăm cu adevărat din problemele românilor”, a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta spune că nu are negocieri cu PNL.
„Eu am o comunicare cu primul-ministru desemnat, consider că sunt obligat ca lider de partid, indiferent dacă voi vota sau nu un astfel de Guvern, trebuie să existe această comunicare. Nu am în schimb negocieri cu PNL”, a adăugat liderul PSD.
Acesta a spus că PSD trebuie să se implice în rezolvarea acestor crize: „De aceea am şi înaintat zece măsuri urgente pe care ar trebui să le ia orice Guvern care este învestit. Dacă nu se vor lua aceste măsuri în Guvern, atunci o să le facem prin lege în Parlament. (…) În interiorul partidului există o opţiune clară de a nu susţine un Guvern minoritar”.