• Marcel Ciolacu: „Iohannis trebuie să facă un singur lucru”
  • Acesta afirmă că social-democrații s-au „bătut” cu liberalii în Parlament și au reușit să stopeze vânzarea activelor companiilor românești
  • Liderul PSD: „Cîțu vrea să dea un nou asalt asupra avuției naționale”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, îi solicită președintelui Klaus Iohannis să ceară „imperativ” ca Guvernul să nu vândă pe nimic companiile românești: „Să nu fie părtaș la acest furt”.

„Iohannis trebuie să facă un singur lucru la șueta anticonstituțională cu miniștrii de la Cotroceni: să ceară imperativ ca acest Guvern să nu vândă pe nimic companiile românești! Timp de un an nu am permis ca acest Guvern de dreapta care a dus România în faliment să vândă tot din casă”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El afirmă că social-democrații s-au „bătut” cu liberalii în Parlament și au reușit să stopeze vânzarea activelor celor mai profitabile companii de stat: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, CEC și Aeroporturi București.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Acum, însă, pentru că știe că în curând nu-l va mai împrumuta nimeni, Cîțu vrea să dea un nou asalt asupra avuției naționale și să treacă peste legea PSD care îl bloca să vândă activele în plină criză sanitară și economică. 10 miliarde de euro și aproape 18.000 de salariați. Aceasta este miza lui Cîțu! Îl avertizez pe Iohannis să nu fie părtaș la acest furt! Și să ia aminte că nici acum nu-i vom lăsa”, conchide Marcel Ciolacu.

Declarația vine în contextul în care șeful statului s-a întâlnit joi cu miniștrii USR PLUS, iar vineri are programată, de la ora 12.00, o întâlnire cu miniștrii liberali.