• Într-o postare pe Twitter, Cioloș îl felicită pe Biden pentru câștigarea alegerilor
  • În aceeași postare, Cioloș scrie că i-a trimis o scrisoare președintelui ales, Joe Biden.
  • „I-am trimis azi o scrisoare președintelui ales Joe Biden pentru a promova statul de drept în lume”

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, anunță, într-o postare pe pagina sa de Twitter, că i-a trimis președintelui ales, Joe Biden o scrisoare în care face apel la cooperare în scopul promovării statului de drept în lume.

Totodată, Cioloș susține că în 2016 a convenit cu Biden, pe atunci vicepreședinte, asupra nevoii de a concentra toate eforturile pentru a consolida valorile comune la nivel global ca premiză pentru adâncirea relațiilor economice.

„Organizațiile societății civile și jurnaliștii care suferă cel mai mult din cauza amplorii mișcărilor naționaliste și populiste, la care am asistat în ultimii ani, ar trebui să fie în fruntea unui astfel de Summit internațional pentru schimbare”, subliniează Cioloș în scrisoare.