- Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6, este candidatul PNL în cursa pentru Primăria Capitalei.
- Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc pe 7 decembrie.
- Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, spune că desemnarea candidatului PSD pentru Primăria Capitalei este „o decizie pur formală”.
UPDATE – Ciucu și-a anunțat oficial candidatura
„Acesta nu este un mesaj de despărțire. Acesta este un mesaj de continuitate, este un mesaj prin care vă asigur că mergem mai departe. Nu plec nicăieri, rămân aici la noi în oraș, nu-mi schimb buletinul. Doar că mă duc la un alt nivel. Vom duce mai departe la alt nivel și Sectorul 6 (știu că mai am câteva zone care trebuie regenerate) dar și Bucureștiul!
Am avut un “dialog” cu mine însumi, mi-am pus întrebările esențiale și mi-am răspuns, da pot, da se poate!
Mulți dintre dumneavoastră mi-ați spus și pe stradă și aici, pe Facebook, că nu mă votați tocmai ca să rămân la Primăria Sectorului 6. Este o formă de atașamet și vă mulțumesc pentru încrederea dumneavostră. Și știu că mă și alintați… Dar vă asigur că nu plec, rămân și ce am zis că voi face, va fi făcut! Spitalul, în primul rând! Voi veni cu vești bune zilele acestea.
Sectorul 6 este cât de cât pus la punct, acum este timpul să ne ocupăm de tot Bucureștiul!
Dumneavostă, locuitorii Sectorului 6 veți fi principalii mei aliați în campania care va urma! Știu acest lucru! Pentru că dumneavostră vorbiți în cunoștință de cauza cu restul cunoștințelor, prietenilor și rudelor din București!
De ce am luat decizia de a candida pentru a fi Primarul Bucureștiului
Pentru că vreau și eu să trăiesc într-un oraș pus la punct! Mor de ciudă atunci când văd cum se prezintă alte orașe din lumea civilizată! Mor!
Vreau să arate bine, să ne facă să ne simțim bine, să fie ordonat, curat și plăcut! Aerul să fie curat, să nu ne mai îmbolnăvească! Să fie verde! Să miroasă frumos!
Vreau să nu mai stăm cu zilele sau chiar cu lunile fără apă caldă și fără căldură iarna! Vreau ca programul serviciilor noastre publice să fie predictibil. RATB-ul să ajungă la timp! Să fie bine conectat și stațiile de autobuz și tramvai să mă protejeze de ploaie și de soare!
Vreau să nu mai văd fațade degradate, dezordine în firme și publicitate!
Vreau ca orașul nostru să se dezvolte în continuare. Dar să se dezvolte legal, urmând cele mai bune politici de urbanism, cu zone mixte, nu cu viitoare ghetouri.
Nu mai vreau ca orașul nostru să continue să ne agreseze, să ne spargă timpanele, să ne dea o stare mentală proastă clădirile degradate, sau să ne intoxice cu eșapament sau praful șantierelor neprotejate!
Mă voi apuca imediat să-mi creionez un program. Mie nu mi-l scriu altii, întodeauna mi-am scris programele singur. Ca să știu eu însumi ce îmi asum! Va fi sintetic pentru că nu am efectiv timp să scriu unul detaliat.
Sloganul meu în acest campanie va fi “BUCUREȘTIUL PUS LA PUNCT”!
Și mă voi ține de cuvânt!”, a scris Ciucu pe Facebook.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6, este candidatul PNL în cursa pentru Primăria Capitalei. Potrivit surselor Mediafax, Ciucu a primit 11 voturi. Stelian Bujduveanu, actualul primar interimar al Capitalei, a obținut doar 4 voturi. Alte 4 voturi au fost anulate.
La ședință au participat premierul Ilie Bolojan, ministrul de Interne Cătălin Predoiu, europarlamentarul Dan Motreanu, președintele PNL București Sebastian Burduja, primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, și primarul Sectorului 1, George Tuță.
Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc pe 7 decembrie.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, spune că desemnarea candidatului PSD pentru Primăria Capitalei este „o decizie pur formală”. El anunță că partidul va lua o hotărâre oficială în următoarele două-trei zile.