• Reprezentantul USR-PLUS, Radu Mihaiu, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîțu după ce acesta l-a demis pe ministrul Sănătății.
  • Are o imagine de politician rebel, dar face politică sulfuroasă, a spus Mihaiu.
  • Reprezentantul USR susține că este nevoie de un nou premier.

Reprezentantul USR-PLUS, Radu Mihaiu, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîțu după ce acesta l-a demis pe ministrul Sănătății. Are o imagine de politician rebel, dar face politică sulfuroasă, a spus Mihaiu.

Radu Mihaiu a transmis mesajul pe rețelele de socializare.

„În ciuda imaginii de politician rebel și cu tricou Metallica, Cîțu a scos azi o filă din cele mai vechi cărți de politică sulfuroasă. Ne-a vorbit toată ziua de restabilirea încrederii în instituțiile statului, dar el, premierul, a depășit toate limitele de încredere stabilite în coaliție de la bun început. Unii nu pot fi mai egali decât ceilalți. Iar tocmai el, cel care a fost desemnat să conducă acest guvern, nu trebuia să “marcheze” în propria poartă”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
JOE BIDEN DECLASIFICĂ MARIJUANA
RAZBOIUL PENTRU A.I. A ÎNCEPUT
FT: UE ARE TIMP, SUA AU BANI

Reprezentantul USR susține că este nevoie de un nou premier.

„Azi, coaliția de guvernare şi-a dat autogol. Azi, premierul României a pierdut încrederea colegilor și odată cu ea o mare parte din legitimitate. Azi, România a fost aruncată într-o criză politică inutilă. E nevoie de un premier matur. Și e nevoie de asumare totală pentru reformele care stau la baza acestei coaliții”, a precizat Radu Mihaiu.