Cîţu, replică pentru Ciolacu după ce liderul PSD a declarat că nu îl vrea premier: „Mi se pare bizar”

„PNL vine în fiecare zi cu încă o flexibilizare. Suntem singurii care încercăm să rezolvăm aceste negocieri”, spune Florin Cîţu, cu privire la negocierile cu social-democraţii.

Referitor la decizia conducerii partidului ca el să fie persoana propusă pentru a fi premier, liderul liberal afirmă: „Să ştiţi că PNL are o decizie în Consiliul Naţional să nu facă alianţă cu PSD şi astăzi negociem cu ei”.

Preşedintele PNL precizează că discuţiile nu ar trebui să fie despre persoane, ca reacţie la declaraţiile liderului PSD, Marcel Cioacu, care a spus că Florin Cîţu nu ar trebui să fie premier, deoarece a fost demis de Parlament din funcţia de prim-ministru.

„Până la urmă nu despre asta este vorba, Am auzit şi eu acest argument, mi se pare bizar. În primul rând, o moţiune de cenzură împotriva unei singure persoane este neconstituţională, asta ar însemna că cei de la PSD nu vor niciunul dintre membrii Guvernului să fie în viitorul Guvern. Mi se pare că ne ducem într-o direcţie greşită, când vorbim despre persoane”, a afirmat preşedintele PNL.

Preşedintele PNL a menţionat că şi el ar avea o listă întreagă cu persoane cu persoane de la PSD pe care nu le-ar dori în guvern.

De asemenea, el a transmis un mesaj şi către colegii din partid: „Am văzut că sunt colegi de la PNL care sunt ok ca premierul să fie desemnat de alte partide, este bizar, dar asta e”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că „este logic” ca, din moment ce PSD a câştigat alegerile, să ceară ca primul premier să fie de la PSD. Marţi seara liberalii au decis ca primul prim-ministru să fie de la PNL.

Exit mobile version