• Ciucă a menţionat că pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei.
  • Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră”, a precizat Nicolae Ciucă.
  • Premierul a amintit că în această perioadă trebuie să fim solidari cu familiile din Ucraina.

Familia este locul unde găsim mereu iubire, ajutor la nevoie şi înţelegere. Părinţi şi copii ne bucurăm de o nepreţuită dragoste, prin oricât de multe greutăţi am trece”, a spus premierul Nicolae Ciucă, duminică, de Ziua Internaţională a Familiei şi Ziua Familiei Române.

Familia este locul unde găsim mereu iubire, ajutor la nevoie şi înţelegere. Părinţi şi copii ne bucurăm de o nepreţuită dragoste, prin oricât de multe greutăţi am trece. Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei. Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit, în anul 1993, ca în fiecare an, la 15 mai, să fie această sărbătoare, pentru a sublinia atenţia pe care comunitatea internaţională o acordă familiei. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului şi a Patriarhiei Române, tot astăzi sărbătorim Ziua Familiei Române. Respect familiile din România şi le asigur de tot sprijinul. Guvernul României şi-a asumat, încă din prima zi a acestui mandat, sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile şi nu numai”, a spus premierul Ciucă, de Ziua Internaţională a Familiei şi Ziua Familiei Române.

Ciucă a menţionat că pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei, iar rolul acestei instituţii este să găsească soluţiile cele mai bune pentru copii, tineri şi familii la un loc.

Recomandări

LE FACEM FAȚĂ?
CONGRESUL DĂ 95 MLD. PENTRU UCRAINA - ISRAEL - TAIWAN
A VĂZUT MOARTEA CU OCHII
EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?

Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră”, a precizat premierul.

Ciucă a vorbit şi despre proiectele dedicate familiilor, prin pachetul „Sprijin pentru România”

Decontăm procedurile de fertilizare in vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale, şi ne dorim să oprim declinul demografic. Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în şedinţă de Guvern. Acordăm o atenţie specială familiilor vulnerabile, în situaţii de risc. Din păcate, avem 1,3 milioane de copii afectaţi de sărăcie sau excluziune socială în România. Un copil din trei nu are acces la servicii medicale şi riscă să fie abandonat în grija statului. Este motivul pentru care finalizăm planul de acţiune prin care instituim la nivel national „Garanţia pentru copii”. E datoria noastră să ne asigurăm că toţi copii au acces la servicii de bază fundamentale. În paralel, Guvernul României lucrează la proiectul de Lege pentru prevenirea separării copilului de familie şi la implementarea programelor asumate în Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă. Avem la dispoziţie peste 50 de milioane de euro pentru crearea cadrului legislativ şi construirea unei reţele de 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili”, a menţionat Nicolae Ciucă.

Totuşi, premierul a amintit că în această perioadă trebuie să fim solidari cu copiii Ucrainei.

Solidaritatea noastră, sprijinul acordat în şi pentru familii le regăsim şi în căldura cu care românii au primit în casele lor familiile care au fugit din calea războiului din Ucraina. Siguranţa de care ne bucurăm acasă, în familie, ne ajută să preţuim bucuria de a fi alături de cei dragi şi să putem oferi protecţie celor siliţi să îşi lase căminul în urmă”, a mai spus premierul.