- Ciucă a anunțat că toate cele 24 de ținte și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență, asumate de România pentru primul trimestru, au fost îndeplinite.
- Potrivit premierului, activitatea Guvernului va continua pentru a valorifica cele aproape treizeci de miliarde de euro, bani pe care România îi va investi pentru dezvoltare și în beneficiul cetățenilor.
- Executivul a aprobat, miercuri, mai multe acte normative pentru atingerea jaloanelor și țintelor pe care România le are de gestionat trimestrul acesta, care se închide joi.
Premierul Nicolae Ciucă anunță, joi seara, că toate cele douăzeci și patru de ținte și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), asumate de România pentru primul trimestru, au fost îndeplinite.
„Toate cele 24 de ținte și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), asumate pentru primul trimestru al acestui an, sunt îndeplinite din perspectiva responsabilității Guvernului. A fost un efort de echipă. Mulțumesc tuturor celor implicați!”, a spus premierul, pe pagina oficială a Guvernului României.
Activitatea Guvernului va continua pentru a valorifica cele aproape treizeci de miliarde de euro, bani pe care România îi va investi pentru dezvoltare și în beneficiul cetățenilor, potrivit premierului Ciucă.
Executivul a aprobat, miercuri, mai multe acte normative pentru atingerea jaloanelor și țintelor pe care România le are de gestionat trimestrul acesta, care se închide joi.
Miercuri, două dintre jaloane nu erau închise.
„Dintr-un total de 24 de jaloane, au fost închise 11 până astăzi (miercuri – n.r.). În ședința de guvern au mai fost închise încă 5 și rămân 6 să fie închise astăzi și mâine (joi – n.r.). Sunt acte care nu necesită întâlniri ale guvernului, sunt strict proceduri interne în anumite ministere, rămânând ca două să fie închise în următoarele două săptămâni. Mă refer la jaloanele de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, unde, așa cum știți, există câteva chestiuni sensibile în ceea ce în zona de cloud guvernamental, lucru care necesită o comunicare mult mai aplicată cu Comisia Europeană, astfel încât, să nu ne apucăm să facem demersuri care după aceea să fie neagreate cu Comisia”, a spus, miercuri, ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.