• Claudiu Năsui anunţă ca va transfera bani din Măsura 3 în Măsura 2
  • Vor exista fonduri şi pentru firmele care au aplicat pentru Măsura 2
  • Fondurile din Măsura 2 sunt între 2.000 şi 150.000 de euro

Cei care s-au înscris pentru granturi de capital de lucru prin Măsura 2 vor putea primi susținerea promisă de stat. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui anunță că va muta resurse din Măsura 3 ca să susțină și granturile între 2.000 și 150.000 de euro.

Soluția este să mutăm bani de pe Măsura 3 pe Măsura 2 ceea ce ne-ar permite să ajungem de la un număr de aproximtaiv 9.600, 9.633 cred că era ultimul număr la care s-a ajuns în urmă cu două zile, un număr la care s-a ajuns în ordinea înscrierilor. Să ajungem la un 17.000, lăsând un gol până la 22.000 pentru relansarea „Măsurii 3” și pentru gaura aceasta, gap-ul acesta care mai există până la 22.000 pe Măsura 2. Soluția ar fi „REACT EU”, o ficilitate europeană, sursa a fost găsită de ministrul Fondurilor Europene”, a explicat ministrul Finanțelor.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN