• Toate orașele din județul Cluj au ajuns să aibă rata de infectare de peste trei la mia de locuitori.
  • Municipiul Gherla intră în carantină după ce rata de infectare cu noul coronavirus se apropie de 9 la mia de locuitori.
  • Măsura intră în vigoare de joi și este valabilă cel puțin două săptămâni.

Rata de infectare în Cluj-Napoca este la 5,97. Carantina în orașul Gherla urmează să fie instituită începând de joi, de la ora 0.00, pentru o perioadă de 14 zile.

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a anunțat marți că propunerea a fost trimisă pentru aprobare Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

În această zonă se va evita la maximum deplasarea persoanelor, vor fi stabilite rute ocolitoare, masca va deveni obligatorie, iar slujbele religioase vor putea fi oficiate doar în afara clădirilor și cu participarea a cel mult 20 de persoane.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

De asemenea, va fi interzisă organizarea de evenimente private, activitatea restaurantelor și cafenelelor, atât în interior, cât și în exterior, a sălilor de jocuri de noroc, a cinematografelor și altor instituții de spectacole și a structurilor de primite turistică.

Totodată, cursurile școlare față în față vor fi suspendate. În Gherla, rata de incidență a cazurilor de Covid este de 8,44 la mia de locuitori.