• CNCD: E discriminare dacă i se refuză unei femei dreptul de a lucra până la 65 de ani.
  • O companie care a făcut asta a fost amendată de CNCD cu 2.000 de lei.
  • Codul Muncii stabilește că femeile pot opta să muncească până la 65 de ani.

Refuzul unei companii de a-i permite unei femei să muncească până la 65 de ani, vârsta standard de pensionare a bărbaţilor, este discriminare. E decizia luată recent de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Cum s-a ajuns la această decizie

Totul a plecat de la plângerea depusă de o salariată care lucra într-o instituție publică și căreia i-a fost refuzat un post de şef serviciu în domeniul său de activitate, post pe care îl câştigase în urma unui concurs.

Angajata, care împlinea vârsta de pensionare de 61 ani şi 4 luni în iulie 2020, îşi exprimase opţiunea de a continua activitatea până la împlinirea a 65 de ani, vârsta standard de pensionare a bărbaților. Cererea ei a fost refuzată de conducerea instituției, chiar dacă cereri similare, depuse însă de bărbați, au fost acceptate.

Recomandări

CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?

Ce prevede legislația muncii

Pentru toate aceste motive, CNCD a stabilit că sunt fapte de discriminare. În plus, Consiliul consideră că prin încetarea contractului de muncă al salariatei i-a fost încălcat dreptul la muncă al acesteia.

Din 2018, lucrurile sunt multe mai clare și în legislația muncii, care stabilește că femeile pot rămâne în câmpul muncii până la 65 de ani, ca bărbații. Mai mult, femeile care optează pentru asta nu se pot lovi de refuzul angajatorului. E un aspect stabilit și printr-o decizie CCR, decizie transpusă ulterior în Codul Muncii.