- Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune prelungirea stării de alertă în toată țara, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 10 octombrie.
- Restricțiile suplimentare sunt menținute acolo unde incidența depășește 6 la mie.
- Printre altele, se propune menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar din centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, din centrele rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune prelungirea stării de alertă în toată țara, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 10 octombrie. Restricțiile suplimentare sunt menținute acolo unde incidența depășește 6 la mie.
Printre altele, se propune menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar din centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, din centrele rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
Se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.
Anexa La HCNSU Nr 80 – Masuri by Otilia Serescu on Scribd
Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune ca desfășurarea competițiilor sportive, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Propunerea vizează persoanele vaccinate, cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele trecute prin boală.
Se propune ca cinematografele, instituțiile de spectacole sau concerte să fie deschise în intervalul orar 5.00 – 24.00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori. În acest caz, ar avea acces doar vaccinații sau cei trecuți prin boală.
Dacă incidența este mai mică sau egală cu 2 la mie, ar putea fi organizate în aer liber spectacole, concerte și festivaluri cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție, pentru cei vaccinați, cei cu test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau test antigen negativ rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane vindecate de boală. Dacă rata de infectare este mai mare de 6 la mie, spectacole, concerte sau festivaluri ar fi permise între orele 5.00 – 24.00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Aici, testații nu ar mai avea acces.
Propunerile CNSU trebuie validate prin hotărâre de Guvern.