- Discriminarea, hărţuirea şi dreptul la demnitate au fost introduse în Codul Muncii, potrivit unor modificări promulgate joi de preşedintele Klaus Iohannis.
- În final, decizia a fost luată, după ce, în 2018, într-o fabrică de confecţii din România, un patron şi-a umilit angajatele, iar ITM nu a putut să-l sancţioneze.
- Amenzile sunt cuprinse între 1.000 lei şi 20.000 lei.
„Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, discriminare prin asociere, hărţuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetăţenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opţiune politică, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, apartenenţă la o categorie defavorizată, este interzisă”, stipulează legea.
- Constituie discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
- „Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza unuia dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare. Hărţuirea constă în orice tip de comportament care are ca scop sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi duce la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator”, se arată în legea promulgată de şeful statului.
- Potrivit legii, amenzile sunt cuprinse între 1.000 lei şi 20.000 lei.
În timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, deputatu Petre-Florin Manole a explicat că a iniţiat proiectul pentru că, în urmă cu doi ani, într-o fabrică de confecţii din Prahova, un patron şi-a umilit angajatele, iar ITM nu a putut să-l sancţioneze corespunzător pentru hărţuire, pentru discriminare şi pentru încălcarea demnităţii persoanelor în cazul respectiv.
- Tot mai mulți adolescenți din China folosesc medicamente care nu le sunt prescrise pentru a „fugi de realitate”. Fenomenul este alimentat de presiunea uriașă pentru performanță: unii elevi petrec 9-10 ore pe zi la școală
- Pasajul Basarab a fost vandalizat cu graffiti înainte de finalizarea reabilitării. Ciprian Ciucu anunță că Bucureștiul pregătește un sistem cu mii de camere de supraveghere
- NBC News: Iranul a lovit „ochii Americii” din Orientul Mijlociu. Atacurile au provocat pagube de miliarde de dolari infrastructurii americane de informații
- Cum ar fi să intri într-o bibliotecă și, în locul unei cărți, să „împrumuți” un om? Human Library este prezentă în peste 85 de țări, inclusiv în România
- Meta a acceptat să plătească până la 18 miliarde de dolari în procesul privind efectele Facebook și Instagram asupra copiilor. Cum se schimbă regulile pentru minori pe social media