• Mircea Roșca a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare
  • Coleg de listă cu ministrul Justiției e un fost deputat condamnat
  • Procesul fostului deptutat PNL, actual candidat, reluat de la zero

Candidatul zilei de azi arată că în România, orice e posibil – inclusiv ca ministrul Justiției să fie pe lista alături de un condamnat penal pentru corupție.

Liberalii l-au pus pe prima poziție pentru Camera Deputaților, în Prahova, pe Cătălin Predoiu, iar pe locul trei, pe Mircea Roșca. El a mai fost deputat, între 2012 și 2016. Patru ani în care n-a vorbit de la tribuna Parlamentului mai mult de o jumătate de oră, în total. Iar aproape 13 minute au fost alocate cererii DNA de a-i ridica imunitatea.

Judecătorii au avut altă părere și l-au condamnat pe Mircea Roșca la 3 ani, cu suspendare, pentru trafic de influență.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
JOE BIDEN DECLASIFICĂ MARIJUANA
RAZBOIUL PENTRU A.I. A ÎNCEPUT
FT: UE ARE TIMP, SUA AU BANI

DNA l-a acuzat că a cerut o mită de 20.000 de euro, din care – spun procurorii – un sfert a ajuns la el, iar 11 mii au fost folosiți în interesul PNL. Procesul s-a reluat de la zero, ca efect al deciziei CCR privind completurile de judecători de la Înalta Curte.