• Noile norme îi scutesc pe minori de la perioada standard de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare în urma seriei de vaccinare primară.
  • Excepţia pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani se va pune în aplicare în etapa de verificare.
  • Astfel, vor fi realizate adaptările tehnice necesare pentru aplicarea acestei derogări.

Comisia Europeană a adoptat marţi norme noi conform cărora perioada de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare nu se aplică minorilor. Potrivit unui comunicat al CE, noile norme îi scutesc pe minori de la perioada de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare în urma seriei de vaccinare primară. Prin urmare, perioada standard de acceptare va fi limitată în cazul persoanelor în vârstă de cel puţin 18 ani.

Deşi, începând cu vârsta de 12 ani, a fost autorizat rapelul în urma unei recomandări din partea EMA, nu toate statele membre recomandă în prezent administrarea dozei de rapel minorilor.

„Unul dintre cele mai mari avantaje ale certificatului de vaccinare digital al UE privind COVID este flexibilitatea cu care se adaptează la noile circumstanţe. În urma discuţiilor cu experţi din domeniul sănătăţii publice din statele membre, am decis că certificatele de vaccinare ale minorilor nu ar trebui să expire. Atunci când călătoresc, ei vor putea continua să utilizeze certificatul primit după seria de vaccinare primară”, a declarat comisarul pentru justiţie, Didier Reynders.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Excepţia pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani se va pune în aplicare în etapa de verificare, prin adaptarea aplicaţiilor mobile utilizate pentru verificarea certificatelor digitale ale UE privind COVID. Până la 6 aprilie 2022, statele membre trebuie să efectueze adaptările tehnice necesare pentru aplicarea acestei derogări.

La rândul său, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a afirmat: „Pandemia nu a dispărut, iar procesul de vaccinare rămâne o măsură vitală. Mesajul nostru nu s-a schimbat: vaccinaţi-vă, inclusiv cu dozele de rapel cât mai curând posibil. Vaccinarea salvează vieţi şi este esenţială pentru noi toţi”.