• Comisia Europeană a aprobat, miercuri, un nou contract cu grupul farmaceutic Moderna
  • „Contractul prevede cumpărarea a 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin (150 de milioane în 2021 şi opţiunea a încă 150 de milioane în 2022)”, se arată în comunicat
  • Uniunea Europeană a acordat până acum autorizaţii condiţionate de acces pe piaţă vaccinurilor dezvoltate de companiile BioNTech/Pfizer, Moderna şi AstraZeneca

Comisia Europeană a aprobat, miercuri, un nou contract cu grupul farmaceutic Moderna, privind 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin anticoronavirus pentru statele Uniunii Europene.

„Contractul prevede cumpărarea a 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin (150 de milioane în 2021 şi opţiunea a încă 150 de milioane în 2022), în numele statelor membre UE. Noul contract prevede şi posibilitatea donării de vaccinuri ţărilor cu venituri mici sau medii sau redirecţionarea spre alte state europene”, anunţă Comisia Europeană, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Acest contract, al doilea semnat cu grupul farmaceutic şi biotehnologic american Moderna, se adaugă celor cu firmele BioNTech/Pfizer, AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV şi Curevac. „Acest portofoliu diversificat de vaccinuri va asigura Europei acces la 2,6 miliarde de doze de vaccin, după ce produsele de vaccinare se vor dovedi a fi sigure şi eficiente”, precizează Comisia Europeană.

Recomandări

RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI

Uniunea Europeană a acordat până acum autorizaţii condiţionate de acces pe piaţă vaccinurilor dezvoltate de companiile BioNTech/Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.