• Comisia Europeană estimează că economia României încetinește la 2,2% în 2023.
  • Comisia concluzionează că deficitul public general este estimat la 6,3% din PIB în 2023.
  • Se preconizează că ponderea datoriei în PIB va ajunge la 50,5% în 2025.

Comisia Europeană estimează că economia României încetinește la 2,2% în 2023, iar deficitul
va ajunge la 6,3% din Produsul Intern Brut. Totodată, se preconizează că ponderea datoriei în PIB va ajunge la 50,5% în 2025.

„Având în vedere că Comisia Europeană nu a înglobat ultimele evoluții economice din România, înseamnă că prognoza este foarte optimistă în acest moment, ba chiar aș spune că Comisia Europeană are foarte multă încredere în economia României în 2023, mult mai puțină decât au analiștii locali, care o dată ce au venit datele din trimestrul al treilea, anul acesta, au redus prognozele până la o creștere de 1,5% maxim, mai mult de 25% sub prognoza Comisiei Europene”, a declarat Răzvan Botea, editor al Ziarului Financiar, pentru Aleph News.

„În ceea ce privește deficitul bugetar, ținta asumată de România era 4,4% din PIB, tocmai în fața Comisiei Europene. Comisia Europeană crede că va face peste 6% din PIB, ceea ce este în acesr moment sub semnul întrebării. Nu se știe cum se va închide bugetul. Guvernul României spune, totuși, că încearcă să închidă la 5,5% din PIB, oricum departe de ținta de 4,4%”, a adăugat Botea.

Recomandări

CRESC TENSIUNILE CHINA-TAIWAN
CIOLACU: ROMÂNIA ȘI TURCIA NU SUNT COMPETITORI
STRESUL NE DOBOARĂ
FRANȚA SCHIMBĂ DOCTRINA
CE ȚINUTE AU ALES VEDETELE LA CANNES
CONFLICT VIOLENT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Citește și