Compania rusă Gazprom ameninţă că va opri alimentarea cu gaze a Republicii Moldova

Compania rusă Gazprom a avertizat, luni, că va sista livrările de gaze în Republica Moldova peste 48 de ore dacă Guvernul de la Chişinău nu achită plăţile restante, informează postul BFMTV.

„Data-limită pentru efectuarea plăţilor este luni, 22 noiembrie. Astăzi, Gazprom, conform termenilor contractului, a informat partea moldoveană că livrările de gaze către Republica Moldova vor fi întrerupte în 48 de ore”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, Serghei Kuprianov, citat de postul public NTV.

„Gazprom este profund dezamăgită că Republica Moldova nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale”, subliniază reprezentantul companiei.

Serghei Kuprianov a precizat că Gazprom şi Republica Moldova ar fi convenit prelungirea contractului privind gazele cu cinci ani, la sfârşitul lunii octombrie, dar prin condiţia ca Guvernul de la Chişinău să rezolve integral problema facturilor şi la timp. Însă au apărut complicaţii în prima lună de prelungire a contractului, din cauza majorărilor de preţuri efectuate de Gazprom, considerate incorecte de către Chişinău.

Premierul moldovean, Natalia Gavriliţă, a declarat la sfârşitul lunii octombrie, potrivit agenţiei Reuters, că Gazprom nu a oferit prelungirea automată a contractului valabil de 30 de ani, ci a propus tarife de trei ori mai mari. „Majorările de preţuri pentru Republica Moldova sunt extraordinar de mari. Au crescut de trei ori şi vor creşte de patru ori dacă vom cumpăra totul de pe piaţa liberă. Ţara nu îşi poate permite acest lucru din punct de vedere politic, economic sau social”, declara Natalia Gavriliţă.

La rândul său, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, afirma că Rusia utilizează resursele de gaze naturale ca instrument de intimidare a Republicii Moldova. „În termeni generali, majorările de preţuri la nivel mondial nu sunt efectul utilizării ca armă a resurselor de gaz, dar, în cazul Republicii Moldova, este vorba despre acest lucru”, a declarat Josep Borrell Fontelles, pe 28 octombrie.

„În cazul Republicii Moldova, trebuie luate în considerare caracteristicile politice. Este vorba de o creştere drastică a preţurilor, în contextul problemelor politice, de aceea este necesară susţinerea noastră”, preciza Josep Borrell Fontelles, referindu-se la un ajutor de 60 de milioane de euro din partea Uniunii Europene destinat Republicii Moldova. „Ajutorul va ajunge la cetăţenii moldoveni cei mai vulnerabili”, a subliniat Josep Borrell Fontelles.

Conform unor oficiali de la Chişinău citaţi de cotidianul Financial Times, compania Gazprom, aflată sub controlul Kremlinului, a propus Republicii Moldova tarife reduse la gaz natural dacă acceptă modificarea unui acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Republica Moldova a decretat starea de urgenţă pentru a face faţă crizei gazelor. Nicu Popescu, ministrul moldovean de Externe, a anunţat în octombrie, potrivit BBC, că, în contextul crizei, Guvernul de la Chişinău a semnat un contract cu firma poloneză PGNiG. „Luni, ţara noastră a făcut istorie. Pentru prima dată, Republica Moldova a cumpărat gaz dintr-o sursă care nu este compania rusă Gazprom”, a afirmat Nicu Popescu. Contractul cu firma poloneză prevede livrarea a un milion de metri cubi de gaz natural, dar Republica Moldova va avea nevoie de un volum suplimentar.

Exit mobile version