- Echipa de comunicare de la Casa Albă va fi compusă din femei
- Președintele ales a reactivat-o pe Jen Psaki pentru postul de purtător de cuvânt
- Joe Biden a adus lângă el mai mulți foști veterani ai administrației Obama
Joe Biden va pune comunicarea de la Casa Albă în mâinile unei echipe de femei. Președintele ales a reactivat-o pe Jen Psaki pentru postul de purtător de cuvânt. Ea a fost purtător al departamentului de Stat sub John Kerry și director de comunicare al Casei Albe în ultimii doi ani ai lui Barack Obama. În era Trump, a lucrat pentru CNN.
Kate Bedingfield va fi viitorul director de comunicare de la Casa Albă. Ea a fost purtătorul de cuvânt al lui Joe Biden când acesta era vicepreședinte dar și acum, în timpul campaniei electorale.
Echipa este completată de alte cinci femei. Joe Biden a adus lângă el mai mulți foști veterani ai administrației Obama. Dar el a respins criticile că formează cabinetul Obama 3.