- Guvernele României și Statelor Unite vor semna contractul de tip LOA pentru 32 F-35.
- România va cumpăra 32 de avioane F-35 cu bani împrumutați din SUA, prin mecanismul FMF.
- Lockheed Martin a livrat anul acesta cel de-al 1.000-lea avion de luptă F-35 Lightning II.
Armata României este mai aproape de achiziția aeronavelor de ultimă generație F-35, după ce vineri Congresul SUA a fost notificat despre această tranzacție.
Faza I a programului de înzestrare presupune achiziția a 32 de avioane F-35 și a suportului logistic inițial, pentru o valoare estimată de 6,5 miliarde dolari.
Când ar putea fi semnat contractul și ce detalii ai despre modul de plată?
„După notificarea Congresului, se așteaptă două săptămâni. Dacă nu sunt obiecții, se poate semna contractul de tip LOA, Letter of Acceptance. Deci, la finalul lunii septembrie, Ministerul Apărării Naționale și reprezentanții Pentagonului ar putea semna acest document.
Banii pentru prima dată nu vin de la bugetul de stat. Ei vor fi împrumutați de Guvernul României, de la Guvernul SUA, prin mecanismul FMF, care înseamnă Foreign Military Financing, finanțare militară externă.
Este un program pe care Guvernul Statei Unite îl folosește destul de des cu aliații, iar Polonia beneficia de acest program, tot pentru aeronavele F-35.Pentru a putea accesa respectivele fonduri, însă, Guvernul României trebuie să modifice Ordonanța de Urgență 64 din 2007, referitoare la datoria publică, iar un astfel de proiect este deja pe site-ul Guvernului.
Deci, dacă toate merg ca unse, în această toamnă, începând cu finalul lunii septembrie, poate fi semnat acest contract, care este promis de politicienii români de câțiva ani. Să nu uităm că primul avion va veni în 5-6 ani, iar prima escadrilă s-ar putea să fie operațională după 10 ani de la semnarea contractului.”
Cum ar ajuta aceste avioane la securitatea României?
„În primul rând, până în anul acesta s-a trecut un prag și anume ne-a fost livrat al 1000-lea avion F-35 de către Lockheed Martin. Aceste aeronave sunt recunoscute, în primul rând, pentru amprenta redusă radar, adică ele se pot apropia foarte ușor de ținte pentru a le distruge. De exemplu, pe radar, un avion F-35 poate să apară de dimensiunea unui porumbel, astfel el se poate apropia de țintele sensibile, în special de radare și sistemele anteriene inimice pentru a le distruge.
Astfel de capabilități sunt fenomenale în acest moment, când toată lumea are sisteme de rachete și radare puternice, iar România, cel puțin aici în zona Mării Negre, cu Rusia în coastă, are nevoie cât mai repede de astfel de aeronave care pot străpunge apărarea aeriană rusă fără probleme”, a declarat Florin Jipa, editor șef la Monitorul Apărării și Securității, pentru Aleph News.