• Municipiul Constanţa intră în carantină de vineri seara, pentru două săptămâni.
  • Incidenţa cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 9 la mia de locuitori.
  • Carantina începe vineri la ora 20.00 şi durează 14 zile.

„Pentru că rata de infectare pe Municipiul Constanța a ajuns ieri la 8,78 la mia de locuitori, DSP Constanța a făcut o anchetă epidemiologică pe care a trimis-o către INSP. Aceasta a aprobat decizia de caranatinare și a trimis-o către DSP, iar astăzi urmează să se discute în cadrul unei ședințe în Consiliul Județean pentru Situații de Urgență dacă orașul Constanța se carantinează sau nu. Propunerea CJSU va fi trimisă spre aprobare la DSU. Restricțiile din zonele carantinate pot să difere de la un județ la altul, în funcție de situația epidemiologică. Cert este că terasele se vor închide, nu vor mai avea loc petreceri, iar orice ieșire din casă trebuie justificată printr-o declarație pe propria răspundere sau adeverință de la angajator dacă deplasarea este de interes profesional”, a transmis Roxana Ionescu, corespondent Aleph News.

„Carantinarea municipiului Constanţa a fost propusă şi votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanţa, analiză avizată pozitiv şi de Institutul Naţional de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c. Măsura va fi luată ca urmare a depăşirii ratei de incidenţă cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în reşedinţa de judeţ a ajuns la 9.11/1.000 locuitori. Mai precis, din populaţia totală de 313.088 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 2.852 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2”, transmite Prefectura Constanţa.

Carantina începe vineri la ora 20.00 şi durează 14 zile.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Astfel, circulaţia va fi limitată, fiind interzisă intrarea sau ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene şi comunale.

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Între orele 23.00-5.00 constănţenii pot ieşi din casă doar în interes profesional, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată, pentru achiziţionarea de medicamente sau pentru îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

În oraş se iau şi alte măsuri, între care autorităţile permit slujbele religioase doar în exteriorul clădirilor, la care trebuie să se respecta norma de 4 mp/persoană. Se permit şi înmormântările, dar numai în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.

Rata de infectare în municipiul Constanţa a ajuns joi la 9.11, iar în judeţ la 5.97.