COVID-19, de la momentul „nu se răspândește de la om la om” la declararea pandemiei

Coronavirus Sursa: Profimedia
  • În urmă cu exact un an, la 31 decembrie 2019, China recunoștea oficial existența unei noi boli, provocate de un coronavirus
  • Rapid boala s-a transformat într-o pandemie globală, în care au fost infectați 83 de milioane de oameni și au murit peste 1,8 milioane
  • Informațiile disponibile la începutul pandemiei au fost deseori incerte și contradictorii

Deutsche Welle a făcut o retrospectivă a modului în care au evoluat lucrurile la începutul pandemiei, dezvăluind incertitudinea care a dominat primele luni după anunțarea apariției noii boli.

Autoritățile sanitare chineze investighează 27 de cazuri de pneumonie virală în centrul provinciei Hubei”. Acesta era titlul primului raport al postului Deutsche Welle de pe 31 decembrie 2019 cu privire la ceea ce avea să devină pandemia de coronavirus.

Au mai fost publicate ulterior încă patru articole înainte ca termenul „coronavirus” să fie folosit pentru prima dată pe 9 ianuarie. De atunci și până la apariția primului caz raportat în Germania pe 28 ianuarie, informațiile disponibile au fost adesea incerte și neclare.

Nu există dovezi de răspândire a virusului de la om la om, s-a spus inițial

Experții din orașul Wuhan din centrul Chinei fac investigații după ce 27 de persoane au făcut pneumonie virală. Comisia de Sănătate din Wuhan nu a găsit însă nicio dovadă de transmitere a virusului de la om la om, atribuind boala vizitelor la piețele de pește, unde se vând și alte animale vii.

Pe 5 ianuarie Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat oficial o „nouă pneumonie cu cauză necunoscută” și a citat informațiile transmise de echipa chineză de anchetă, potrivit cărora nu existau dovezi de transmitere semnificativă de la om la om.

Pe 9 ianuarie însă OMS a anunțat că boala ar putea fi un nou coronavirus – o familie mare de virusuri, care pot provoca eventual transmiterea de la o persoană la alta. Au fost citate din nou autoritățile chineze, afirmându-se că, deși virusul ar putea provoca boli grave la unii pacienți, nu se transmite cu ușurință de la un om la altul.

Numărul de cazuri a ajuns însă să se dubleze aproape la fiecare șapte zile la începutul focarului, iar pe 20 ianuarie China a confirmat că virusul s-a răspândit prin contact de la om la om.

Jurnalul medical britanic The Lancet pe scria 24 ianuarie că testarea pentru virus era esențială din cauza potențialului „pandemic” al acestuia.

Noua boală nu este cauzată de același virus ca și SARS, s-a raportat la începutul lui ianuarie

Pe 5 ianuarie, autoritățile chineze au declarat că noua boală nu a fost cauzată de același virus ca sindromul respirator acut sever (SARS) care a ucis sute de oameni în 2003, dar pare a fi un virus similar aceluia.

Pe 7 ianuarie autoritățile chineze anunță oficial un nou coronavirus, la acea vreme numit 2019-nCoV, drept agent cauzal al bolii.

La scurt timp după aceea, un grup de cercetători chinezi au spus că analiza secvențelor genomului virusului a arătat că acesta este strâns legat de coronavirusul care a cauzat focarul SARS în 2002/2003. Iar biologul evoluționist Andrew Rambaut de la Universitatea din Edinburgh a estimat la acel moment că virusul avea o similitudine de 89% cu un sindrom respirator acut sever.

Pe 11 februarie, Comitetul Internațional pentru Taxonomia Virușilor a adoptat denumirea oficială de „coronavirusul sindromului respirator acut sever 2” (SARS-CoV-2).

Impunerea carantinei în Wuhan produce mirare

Pe 22 ianuarie, orașul Wuhan – cu o populație de aproximativ 11 milioane de oameni – a fost efectiv închis. Transportul public a fost oprit, iar circulația vehiculelor private a fost interzisă.

Carantina din Wuhan a durat 76 de zile. La scurt timp după aceea, măsuri similare au fost implementate în fiecare oraș din provincia Hubei.

În întreaga țară au fost înființate 14.000 de puncte de control sanitar în centrele de transport public. La început, oamenilor li s-a permis să iasă din case, dar curând restricțiile s-au înăsprit. În unele locuri, putea ieși doar un membru al familiei o dată la două zile pentru a cumpăra lucruri de strictă necesitate. S-au efectuat și controale medicale din ușă în ușă, cei infectați fiind obligați să se izoleze.

Unii observatori din Occident au fost inițial sceptici cu privire la impunerea carantinei și au declarat că acest lucru este posibil doar într-un stat autoritar.

Măsurile au fost considerate eficiente în cele din urmă. După un an de la declanșarea pandemiei, viața în orașul chinez pare să fi revenit aproape cu totul la normal.

„Prea devreme” pentru a declara o urgență de sănătate globală

Pe 23 ianuarie, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că este „prea devreme” pentru a declara o urgență de sănătate globală.

În scurt timp Statele Unite, Thailanda, Japonia, Emiratele Arabe și Europa raportează primele îmbolnăviri.

OMS și-a convocat din nou comitetul de urgență pe 30 ianuarie, cu două zile mai devreme decât era planificat și organizația a declarat că regretă că anterior a declarat că riscul prezentat de virus este unul „moderat” și a recomandat declararea unei urgențe de sănătate publică de interes internațional.

Pe 11 februarie, directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, a spus că noul virus este „inamicul numărul unu pentru întreaga lume și pentru întreaga umanitate”. În aceeași zi, șeful OMS a anunțat un nou nume oficial pentru această boală, declarând că agenția a numit-o COVID-19.

La finalul lunii februarie a apărut primul bolnav și în România.

Pe 11 martie OMS a declarat o pandemie și a solicitat țărilor să ia măsuri urgente: testare, diagnosticare și izolarea bolnavilor. Curând, Europa va deveni epicentrul pandemiei, cu multe cazuri și decese. România intră în stare de urgență și în lockdown.