• O decizie neaşteptată a Guvernului Cîţu, luată pe 30 decembrie, loveşte puternic piaţa imobiliară.
  • Creşterea plafonului pentru TVA-ul de 5% de la 95.000 la 140.000 de euro se amână un an.
  • Mii de români pot pierde banii de avans, scriu jurnaliștii de la Ziarul Financiar.

Guvernul Cîțu amână cu un an creşterea pragului pentru TVA-ul de 5% de la circa 93.000 de euro în prezent, la 140.000 de euro, relatează Ziarul Financiar.

Decizia a fost adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă în noaptea zilei de 30 decembrie, cu câteva ore înainte de a intra în 2021. Decizia Guvernului nu a fost anunţată înainte.

Guvernul discuta de majorarea pragului la 140.000 de euro încă din octombrie când a fost adoptat proiectul de lege în Camera Deputaţilor.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

Din data de 20 octombrie, dezvoltatorii imobiliari au investit sute de mii de euro în reconfigurarea proiectelor rezidenţiale, pentru a se adapta noilor condiţii de piaţă – având în vedere şi cererea tot mai mare pentru locuinţe mai spaţioase.

Clienții care au plătit avans și au semnat contracte în perioada octombrie – decembrie au de plătit cu aproximativ 20.000 de euro mai mult

Mai mult, din octombrie şi până la finalul lunii decembrie mulţi clienţi au semnat contracte şi au plătit un avans în baza acestei legi, iar acum se trezesc cu locuinţe scumpite cu aproape 20.000 de euro.

În cazul în care nu pot acoperi diferenţa, sunt şanse mari ca aceştia să piardă banii daţi drept avans, iar dezvoltatorii să rămână cu apartamentele nevândute.

Măsura adoptată de Guvern loveşte puternic în singurul sector al pieţei imobiliare care nu a avut de suferit din cauza crizei provocate de pandemie – cel rezidenţial.

Pragul de 140.000 de euro pentru TVA-ul de 5% va intra în vigoare, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2022

Acum, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2022, va intra în vigoare pragul de 140.000 de euro pentru TVA-ul de 5%, dacă nu va fi emisă o nouă ordonanţă de urgenţă care să amâne din nou.

Guvernul consideră că această măsură ar fi adus un impact de 200 milioane lei în veniturile din TVA, în condiţiile în care din apartamentele contractate ar fi încasat 5% TVA, iar dacă vânzările vor fi anulate nu vor mai încasa nimic. Mai mult, statul ar fi încasat 5% din 140.000 de euro, nu din 93.000 de euro.

Clienţii au evitat până acum achiziţia de apartamente de 100.000-140.000 de euro din cauza TVA-ului mare raportat la cele sub 93.000 de euro.

Pentru a nu intra sub incidenţa TVA-ului de 19% aceştia au renunţat la achiziţia locurilor de parcare, preferând să blocheze străzile de acces sau chiar cumpărau la „gri” apartamentele, în condiţiile în care legea prevede ca acestea să fie „locuibile” nu finalizate complet.

Alţii chiar cumpărau în familie două apartamente alăturate pentru a le uni şi implicit pentru a le cumpăra cu TVA de 5%.