• Dosarul 10 August. De la 23 august la Piața Victoriei. Evenimente precum Revoluția din decembrie 1989, protestele din Piața Universității de acum 30 de ani și protestul din Piața Victoriei de la 10 august 2018 au fost create pentru ca fiecare regim să aibă propriul 23 august 1944, propria piață, din care să se hrănească mediatic. Astfel, Piața Victoriei devine un 23 august al actualei puteri, dar mai ales al useriștilor.
  • Buget cu repetiție. Parlamentul (re)pus în paranteze. Adoptarea bugetului pe 2021 s-a facut rapid, fără o dezbatere reală, la fel cum se întâmpla și pe vremea PSD, Parlamentul funcționând, și de data aceasta, ca o anexă a Guvernului
  • De la hârtie la realitate. Testele rapide în școli par a fi o altă afacere de pandemie, după cele cu măști, dezinfectanți, mănuși și tablete pentru elevi

Publicistul Ion Cristoiu și moderatoarea Monica Mihai au analizat clasarea definitivă a Dosarului 10 august, reacțiile care au urmat deciziei Tribunalului București și mesajul transmis de la cel mai înalt nivel în acest caz, precum și semnificațiile adoptării rapide în Parlament a legii bugetului de stat pe anul 2021. Posibilitatea introducerii unui certificat european de vaccinare, ca și testarea rapidă a elevilor vor fi alte teme discutate de Ion Cristoiu și Monica Mihai.

Cristoiu, despre clasarea și închiderea Dosarului 10 august

Ion Cristoiu: “Este de domeniul coșmarulului. Avem de a face cu o sentință definitivă care nu se respectă. Cunosc Bine istoria drepturile. De ce să nu contestăm și sentința prin care a fost condamnat Ioana Băsescu și Udrea. Noi nu putem înțelege caracterul halucinant al acestor întrebări pentru că se discută fără a ne întoarce la fapte. Pentru că chiar istoria acestui dosar a fost 10 august.Este un moment enigmatic din istoria României. Faptul că o mulțime care a fost pașnică în ianuarie pe 10 august devine violentă, se face diversiunea spring time. Nici acum nu s-a descoperit cine a sunat la 112. Asta spune totul. Am fost un moment în care jandarmii la ora 11 potrivit legii au cerut evacuarea pieței. Piața nu a plecat, ei au intervenit. Am stat la vremea aceea ca intervenția lor a stat sub semnul pierderii controlului. De obicei la o asemenea evacuare se procedează rece și profesionist. Cred că s-a lucrat mult pe nervii jandarmilor. Aici este partea enigmatică. S-a pornit o isterie prin realitate și mai ales prin Rareș Bogdan. Cu două săptămâni a început să se creeze o tensiune ieșită din comun. Pe 10 august o să fie un protest în care o să facem și o să dregem și o să vină diaspora. S-a pornit o manipulare incredibilă.”

„Ideea era ca jandarmii să își piardă calmul. Putem defini tulburări enigmatice. Aceste tulburări de seară au ridicat mai multe intrebări. Prima, cine au fost provocatorii. S-a lansat zvonul ca erau galeriile. Nu erau. După părerea mea este genul operațiunilor în care se iau și se șterg urmele.”, adaugă publicistul.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Cristoiu, despre mult așteptatul și puțin dezbătutul buget

Monica Mihai: „Un buget de care premierul și membrii coaliției au fost foarte încântati. Deși au fost depuse circa 3.000 de amendamente a trecut în forma trimisă de executiv în Parlament.”

Ion Cristoiu: „Putea să nu treacă dacă amendamentele erau luate în serios. A fost o premieră postdecembristă, puterea care zice că este democrată a dat ordin grupurilor parlamentare să nu depună niciun amendament și să nu țină seama nici de amendamentele opoziției. Grav este faptul că în Parlament și Comisie există Parlament USR Plus care au câștigat alegerile în ideea că ei fac un altfel de politică”

Cristoiu, despre pașaportul de vaccinare

Ion Cristoiu: „După părerea mea va fi pașaport digital. Adică va fi o chestie pe telefonul mobil, cum este uneori și la aeroport. Sunt două posibilități, ei stau la intrare la urcarea în avion la graniță, la mall sau cum a fost la chinezi, pui telefonul pe un senzor.”

Monica Mihai: Sunteți de acord cu acest pașaport de vaccinare?

Ion Cristoiu: „Nu am ce face. Va fi.”