• Capitalei, Clotilde Armand, a anunțat joi seara că gunoaiele de pe străzi vor fi strînse de firma de salubritate.
  • Acțiunea de strângere a gunoiului începe în noaptea de joi spre vineri.
  • Clotilde Armand a cerut săptămâna trecută Romprest refacturarea serviciilor prestate de companie în ultima perioadă.

Primarul sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand, a anunțat joi seara că gunoaiele de pe străzi vor fi strînse de firma de salubritate.

Potrivit primarului, acțiunea de strângere începe în noaptea de joi spre vineri.

Am înțeles că firma de salubrizare care ne-a lăsat gunoiul neridicat pe străzile din Sectorul 1 a comunicat că se apucă să strângă gunoaiele din această noapte. Foarte bine. Asta înseamnă că au ales să respecte obligațiile contractuale față de cetățeni”, a scris Clotilde Armand pe rețelele de socializare.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Clotilde Armand a cerut săptămâna trecută Romprest refacturarea serviciilor prestate de companie în ultima perioadă.

Primarul a spus că solicitarea vine ca urmare a neregulilor constatate de Poliția Locală Sector 1.

„Având în vedere neregulile consemnate în nota de raport, edilul Clotilde Armand a solicitat prestatorului de salubritate să verifice în mod riguros serviciile facturate pornind de la constatările Poliției Locale, să storneze factura nr. 5-0002854/16.11.2020 și să refactureze sumele în concordanță cu serviciile prestate”, susține Primăria Sectorului 1.

În opinia edilului, cetățenii nu merită să fie „victimele” unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare „care forțează nota și modifică tarifele după cum dorește” și autoritatea locală.

Cetățenii își doresc curățenie pe străzi pentru că plătesc enorm pentru acest serviciu. Din respect pentru banii comunității locale, nu pot plăti niște servicii prestate doar pe hârtie. Tocmai de aceea, pentru a intra în legalitate, am solicitat prestatorului să refactureze serviciile prestate. Cât de curând vom rezolva această situație, însă doar cu respectarea strictă a legii”, a declarat Clotilde Armand.

Poliția Locală Sector 1 a început recent o amplă acțiune de identificare a deșeurilor depozitate ilegal și de informare a cetățenilor și agenților economici care își desfășoară activitatea în Sectorul 1 pentru a le reaminti obligațiile legale.

Depozitarea pe domeniul public (zona intersecțiilor, în jurul stâlpilor de iluminat, pe spații verzi etc) a sacilor cu deșeuri în vederea colectării de către operatorul de salubrizare se sancționează contravențional cu amendă între 2.000 și 5.000 lei, iar depozitarea de orice fel pe terenuri virane, proprietate publică sau privată, constituie contravenție și se sancționează contravențional cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.